Practica utilizării mai multor jurisdicții în scopul evitării riscurilor patrimoniale își are apariția încă din antichitate, evoluând istoric în „inversiuni” corporative globale. În acest sens, specializarea unor jurisdicții în găzduirea corporațiilor a generat un termen generic de zonă „offshore”. Evaluarea obiectivă a unei jurisdicții în vederea includerii în lista zonelor offshore este greu de întreprins anume din cauza criteriilor echivoce pe care se bazează. Această situație generează necesitatea evidențierii și clasificării separate a diferitor efecte ale jurisdicțiilor date, cum ar fi lipsa schimbului de informație, stabilirea unui impozit nominal etc. Schimbarea jurisdicției fiscale tradiționale către jurisdicțiile offshore nu întrunește a priori elementele unei infracțiuni, de multe ori această metodă este motivată de o planificare fiscală strategică în care sunt folosite toate mecanismele legale ale jurisdicțiilor internaționale.

The practice of using multiple jurisdictions to avoid patrimonial risks has emerged since antiquity, evolving historically in global corporate inversions. In this respect, the specialization of some jurisdictions in such corporate hosting has generated a generic term as ”offshore” zone. The objective assessment of a jurisdiction to be included in the list of offshore zones is difficult to undertake precisely because of the equivocal criteria on which it is based. This situation generates the need to highlight and separate the different effects of these jurisdictions, such as the lack of exchange of information, the establishment of a conventional taxes, etc. The process of changing traditional tax jurisdictions into offshore jurisdictions does not constitute a priori the elements of a criminal offense, many times this method is motivated by a strategic tax planning using all the legal mechanisms of international jurisdictions.