Realizări probleme și perspective în dezvoltarea sistemelor publice de aprovizionare cu apă din Districtul bazinului Hidrografic Nistru (sectorul Republicii Moldova)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
67 0
SM ISO690:2012
BACAL, Petru, BEJAN, Iurie, RAILEAN, Veronica. Realizări probleme și perspective în dezvoltarea sistemelor publice de aprovizionare cu apă din Districtul bazinului Hidrografic Nistru (sectorul Republicii Moldova). In: Lucrările Seminarului Geografic Internaţional „Dimitrie Cantemir”, Ed. 42, 27-29 octombrie 2023, Iași. Iași, România: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2023, Ediția 43, pp. 45-46.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Lucrările Seminarului Geografic Internaţional „Dimitrie Cantemir”
Ediția 43, 2023
Seminarul " Lucrările Seminarului Geografic Internaţional „Dimitrie Cantemir”"
42, Iași, Romania, 27-29 octombrie 2023

Realizări probleme și perspective în dezvoltarea sistemelor publice de aprovizionare cu apă din Districtul bazinului Hidrografic Nistru (sectorul Republicii Moldova)


Pag. 45-46

Bacal Petru, Bejan Iurie, Railean Veronica
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 8 februarie 2024


Rezumat

Fluviul Nistru este principala sursă de apă pentru aprovizionarea apă a Republicii Moldova, iar majoritatea absolută a apei captate din albia acestuia este livrată prin intermediul apeductelor magistrale Soroca-Bălți, Vadul lui Vodă-Chișinău și extensiunilor lor. În pofida predominării fluviului Nistru în volumului total de ape utilizate, majoritatea absolută a localităților urbane și rurale de pe ambele maluri ale Nistrului se alimentează din surse subterane, rezervele cărora sunt limitate și frevent nu corespund normativelor apei potabile, necesită o tratare specială și costruri ridicate pentru apa livrată. În partea dreaptă (PD) a Districtului Bazinului Hidrografic (DBH) Nistru sunt înregistrate 858 sisteme publice de aprovizionare cu apă, inclusiv 479 de unități (56%) în raioanele riverane. Lungimea totală a rețelelor publice de alimentare cu apă în PD a DBH Nistru este de 12,3 mii km, inclusiv în mediul urban – 4,7 mii km (37%), iar în mediul rural – 7,6 mii km (63%). Numărul și lungimea apeductelor publice sunt condiționate atât de dimensiunile raioanelor și municipiilor, de numărul și dimensiunile localităților componente, care dispun de apeducte funcționale extinse, precum și de capacitățile tehnico-financiare de captare și distribuție a apei. Prin urmare, cele mai extinse apeducte publice se atestă în municipiul Chișinău (3,7 mii km), precum și în raioanele Orhei (842 km), Anenii Noi (685 km), Ialoveni (653 km), Florești (627 km), Căușeni (567 km), Sângerei (521 km) și Criuleni (500 km). Lungimea minimă a apeductelor se constată în raioanele cu dimensiuni mai mici, inclusiv în Ocnița (63,7 km), Dondușeni (193 km), Șoldănești (173 km) și Dubăsari (206 km). În anii 2010-2022, lungimea apeductelor publice din PD a DBH Nistru s-a majorat de 2,3 ori, inclusiv de 3,6 ori sau cu 5,5 mii km, iar mediul urban – de 1,4 ori sau cu 1,4 mii km. Ca urmare a prezenței municipiilor Chișinău și Bălți, dar și extinderii rapide a apeductelor publice, în prezent ≈3/4 din populația regiunii de studiu are acces la sistemele publice de alimentare cu apă, inclusiv 95% în mediul urban și 52% în mediul rural, iar calitatea apei potabile furnizate corespunde normativelor sanitaro-igienice. Accesul minim se observă în raioanele cu dimensiuni mici și poziție periferică, în special din partea nordică, inclusiv Ocnița (17%), Dondușeni (33%) și Șoldănești (29%), precum și în unele raioane din apropierea mun. Chișinău și Băți, inclusiv Strășeni (38%), Fălești (30%) și Drochia (41%). Extinderea lentă a apeductelor în aceste raioane, în special după anul 2016, se datorează stopării transferurilor sumelor aprobate din Fondul Ecologic Național. În același timp, de către Agențiile de Devoltare Nord și Centru sunt implementate proiecte regionale de anvergură, care vor contribui semnificativ la sporirea accesului populației la apă de calitate. În plus, se prevede construcția apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași, iar conectarea localităților rurale adiacente reprezintă o mare oportunitate. În același timp, atragem atenția și asupra unor riscuri eventuale. Astfel, datorită localizării actuale a punctului de captare de la Vadul lui Vodă, în cazul reținerii excesive a apei în lacurile de acumulare de la Complexul Hidroenergetivc Nistrean (CHN) 1 și la centrale hidroelectrice din amonte, neasigurării deversărilor de apă și debitului stabilit în Regulamentul de funcționare a CHN (1), dar și a manifestării mai frecvente a secetelor puternice, există riscul incapacității de asigurare a consumului necesar de apă.