Educaţia nonformală, asociată conceptului de învăţare pe tot parcursul vieţii (lifelong learning), este o sintagmă care se va impune în discursul internaţional despre educaţie la sfârşitul anilor ′60 şi începutul anilor ′70 când, odată cu revoluţiile socioeconomice ale Occidentului, procesul instructiv-educativ va cunoaşte o schimbare de paradigmă. Formarea cadrelor didactice pentru integrarea educaţiei nonformale în educaţia formală rămâne încă dificil de pus în practică, deoarece lipseşte un plan de acţiune specific şi coerent. Pentru a reduce aceste neajunsuri, este necesară promovarea unor politici guvernamentale /educaţionale care să orienteze modul în care diferiţi actori ar trebui să colaboreze astfel încât graniţele dintre învăţarea formală, nonformală şi informală să fie depăşite, fără a fi subminată autoritatea şcolii ca instituţie special investită de stat cu funcţia de educare a membrilor săi.

Non-formal education associated to the concept of lifelong learning, is a term that will impose in the international discourse about education in the late '60s and early '70s when, with socio-economic revolutions of the West, the instructive-educational process will experience a paradigm change. Training teachers in order to integrate non-formal education in formal education is still difficult to implement due to the lack of a specific and coherent action plan. To reduce these drawbacks it is necessary to promote governmental/ educational policies to guide how different actors should work together so that the boundaries between formal, nonformal and informal to be overcome without undermining the authority of the school as an institution specifically veste by the State in order to educate its members.