Actualmente în toate ariile de activitate a societății mondiale se produc schimbări în sfera orientării priorităților, ceea ce conduce la necesitatea căutării unor noi posibiltăți de formare a unui specialist profesional. Astfel ca obiectiv trasat în acest studiu este identificarea caracteristicilor generale ale proiectării curriculumului integrat axat pe competenţe în şcoala superioară, precum şi formarea abilităţilor practice de proiectare a curriculum-ului integrat axat pe competenţe pentru cursurile universitare. Astfel în evoluţia abordărilor curriculare evidenţiem următoarele etape: • Etapa tradiţională – curriculum-ul are sensul de ,,curs oficial” organizat într-un cadru instituţionalizat specializat în educaţie; • Etapa modernă – curriculum are sensul de proiect pedagogic organizat prin corelarea disciplinelor de învăţământ cu experienţele de învăţare directă şi indirectă ale elevilor/studenţilor; • Etapa postmodernă – curriculum are sensul de proiect pedagogic organizat pe baza unor principii care evidenţiază importanţa prioritară a competenţelor[4] din care derivă obiectivele, care determină alegerea anumitor experienţe de învăţare, strategii de organizare a învăţării, mijloace de evaluare. Competența[4] - „un ansamblu / sistem integrat imanent de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini dobîndite de elev prin învăţare şi mobilizate în contexte specifice de realizare, adaptate vîrstei elevului şi nivelului cognitiv al acestuia, în vederea rezolvării unor probleme cu care acesta se poate confrunta în viaţa reală”. Încă din anii 1700 J.J. Rousseau intuia necesitatea unui curriculum construit pe baza nevoilor şi intereselor individului şi pornind de la experienţe naturale, specifice vieţii cotidiene. Astfel din perspectivă didactică, integrarea presupune asocierea diferitor obiecte de studiu, din acelaşi domeniu sau din domenii diferite, în una şi aceeaşi planificare a învăţării. Nivelele integrării curiculare[2] determină cât de profundă este integrarea. Facem deosebirea între patru nivele : 1. Monodisciplinaritatea, 2. Pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea), 3. Interdisciplinaritatea, 4. Trandisciplinaritatea. Este necesară formarea unei culturi curriculare prezentând analiza curriculumului în plan procesual vizând următoarele aspecte: “proiectare – implementare – evaluare” care pot fi abordate din perspectiva investigaţională, teoretică şi practică educaţională. Fundamentarea unui concept interactiv şi comprehensiv al curriculum-ului integrat[1, 3] nu poate fi fără incorporare în planul procesual a acţiunilor de management curricular la nivel central, local şi instituţional. Introducerea elementelor de curriculum integrat este profitabilă deoarece acestea: • Răspund necesităţilor societăţii actuale; • Stimulează rolul activ al studentului ca organizator al propriei structuri a cunoaşterii; • Permit flexibilitatea curriculum-ului; • Permit relaţionarea cu experienţele şi evenimentele curente şi semnificative din viaţa studentului.