Apariţia fenomenului de aridizare a climei camuflat a grăbit procesul de degradare a biodiversităţii, inclusiv a lumii animale. Schimbarea climei are un impact direct şi indirect asupra lumii animale. Influenţa directă este mai puţin accentuată, fiindcă animalele, spre deosebire de plante, pot să se adapteze la unele modificări prin mecanismele comportamentale şi ecofiziologice. Indirect, lumea animală va fi influențată de degradarea asociaţiilor de plante, deficitul de hrană, apă şi a locurilor de reproducere. Într-o stare mai dificilă în prezent sunt speciile din categoriile periclitate, vulnerabile şi rare, situate la limita efectivului minimal reproductiv. ţinând cont că, în cadrul speciilor şi populaţiilor de animale sunt indivizi cu o capacitate ecologică sporită de adaptare, putem admite că speciile comune vor avea timp pentru a se adapta la noile condiţii de viaţă. Drept exemplu elocvent pot servi speciile de păsări din familiile Corvidae (cioara de semănătură, cioara grivă, corbul, coţofana, stăncuţa şi gaiţa), Columbidae (guguştiucul, porumbelul gulerat, turturica) etc. Unele specii de animale, precum guguştiucul, cinteza, codroşul de munte, porumbelul gulerat, jderul de piatră, ariciul, pârşul de pădure etc. se adaptează la mediul urban, astfel devenind mai puţin afectate de schimbările din natură. Speciile de animale au trei posibile răspunsuri la schimbarea climei: schimbarea distribuţiei geografice în urma schimbării condiţiilor de trai; rămânând în aceleaşi arii îşi schimbă, pe potriva noilor condiţii, comportamentul, fenologia, toleranţa etc.;  dispariţie. Pentru animalele cu mobilitate sporită (păsări, chiroptere, lepidoptere etc.) în zona pesimală, unde condiţiile de viaţă sunt mai vitrege în comparaţie cu zona optimală din centrul arealului, este caracteristică pulsaţia arealului. Acest fenomen poate crea impresii confuze privind apariţia şi dispariţia periodică a unor specii de animale. De exemplu, speciile de păsări de origine mai nordică ca: cocoşarul (turdus pilaris), ciocănitoarea neagră (dryocopus martius), ghionoaia verde (picus viridis), au apărut la cuibărit prin anii ҆60 ai sec. XX. Concomitent, în zona Codrilor Centrali, a fost înregistrat cănăraşul (serinus serinus), ciocănitoarea de grădini (dendrocopus syriacus), guguştiucul (streptopelia decaocto), specii din zona sudică. Prin anii ҆70-80 ai sec. XX a apărut și a devenit dominantă printre grupa de păsări de baltă chirighița cu obraz alb (Chlidonias hybridus), reprezentant al faunei Mediteraneene. În același timp la cuibărit a fost înregistrat un alt reprezentant al aceluiași tip faunistic - cormoranul mic (phalocrocorax pygmaeus). În prezent o dezvoltare optimală a atins un alt element sudic, prigoria (merops apiaster). La sfârşitul secolului XX au fost observate la cuibărit două specii de culici, ciocântorsul (recurvirostra avosseta) şi piciorongul (himantopus himantopus) în zona de Sud a republicii. În rezultatul modificării condiţiilor de viaţă codroşul de munte (phoenicurus ochruros), specie de stâncării, prin potenţialul adaptiv mare, și-a schimbat relațiile comportamentale biosociale, trecând de la modul colonial de trai la cel solitar în mediul urban, devenind o pasăre sinantropă. Şoimul dunărean, specie de păsări răpitoare de zi aproape că a părăsit ecosistemele silvice, cuibărind pe arbori înalţi, şi s-a stabilit în zona de Sud, ocupând cuiburile construite de corb pe pilonii de tensiune înaltă la înălţimi de 25-30 m. Cioara de semănatură (Corvus frugilegus), specie tipic colonială, în unele împrejurări, apare la cuibărit solitar. Desecarea bălţilor şi construirea digurilor a creat condiţii favorabile pentru şarpele cu abdomen galben şi şarpele cu patru dungi, limitaţi în ariile lor din trecut. Apariţia canalelor de irigare în zona aridă a permis pătrunderea speciilor acvapalustre, şarpele de casă şi şarpele de apă. Aridizarea crescândă a teritoriului au cauzat răspândirea din sudul republicii spre zona de centru a unor specii de reptile de stepă ca şopârla de Crimeia (podarcis taurica) şi şopârla ageră (Lacerta agilis). Într-o stare critică sunt reptilele vipera-de-stepă (vipera ursini) şi şopârla multicoloră (Eremias arguta). Modificările landşaftice au schimbat direcţia de migraţie a unor specii de păsări. De exemplu, speciile de păsări acvatice gârliţa mare (anser albifrons), gârliţa mică (anser erythropus), gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) în trecut migrau din nordul Europei de Est în zona Mării Caspice, iar în ultimele decenii s-au îndreptat spre vest, vizitând toamna şi teritoriul republicii. În ultimii ani o parte de păsări din speciile: cinteza (Fringilla coelebs), graurul (sturnus vulgaris), mierla (turdus merula), măcăleandrul  (Erithacus rubecula) iernează pe teritoriul republicii. Iernele nestabile, cu încălzirea periodică a vremii, provoacă popândăii (spermophilus citellus și spermophilus suslicus) să se trezească din hibernare şi ieşind la suprafaţa solului sunt supuşi pieirii. Din cauza unei îmbinaţii de factori (deficitul de hrană pentru reproducere, dezvoltare, acumulare a rezervelor de grăsimi şi modificările climatice) ambele specii de popândăi sunt vulnerabile, incluse în Convenţia Berna, și în Cartea Roşie a Moldovei, ed.a III-a. Procesul de colonizare a noilor habitate cu specii noi de animale are loc treptat timp de decenii.  La început apar eratic indivizii reproductivi sau perechi hoinare de păsări. În etapa a doua sosesc în perechi clocitoare, iar în continuare se formează populaţii constant reproductive. În unele cazuri procesul de populare a habitatelor noi se întrerupe. De exemplu, cănăraşul după primele perechi clocitoare a dispărut din republică. Posibil că a întâlnit careva obstacole ce ţin de starea habitatului, concurenţă, răpitori etc. Baza trofică a multor specii de păsări în ecosistemele silvice este formată din insecte, iar reducerea densităţii unor specii, ca muscarul negru (Ficedula hypoleuca), muscarul sur (muscicapa striata) poate fi determinată de reducerea numărului de insecte cu care îşi hrănesc progenitura. Acest fenomen a fost descris de ornitologi în nord-estul europei (n. Saino, R. Ambrosini, Diego Rubolini et al., 2011). În lucrare se menţionează că insectele sunt mai receptive la încălzirea climei şi se dezvoltă cu câteva zile mai devreme comparativ cu 30 de ani în urmă, iar speciile de păsări insectivore (muscarii) migratoare de distanţă lungă reacţionează la schimbarea fotoperiodismului şi nu la încălzirea globală a climei. Este indiscutabil faptul, că insectele (ca şi toate celelalte componente ale ecosistemelor) reacţionează la schimbările climatice care au loc în ultimul timp. Aceste reacţii se pronunţă la diferite trepte de organizare a biotei şi pot fi semnalate la nivel: populaţional, regional, continental etc. Cele mai observate şi studiate la insecte sunt schimbările la nivel populaţional şi regional. De exemplu, la insectele polivoltine în direcţia de la nord la sud la aceeaşi specie numărul generaţiilor se măreşte – buha verzei mamestra brassicae, diferite afide ş.a. Tot la acest fenomen se referă şi noţiunea de „suma temperaturilor efective”. Pentru dezvoltarea unei generaţii insectele necesită de o sumă de grade pozitive, deasupra unui prag termic, caracteristic fiecărei specii. Împreună cu creşterea temperaturii medii anuale la unele insecte din Europa au apărut adaptări legate de coloraţia tegumentelor. Astfel, se constată că la speciile de libelule (Aeshna affinis, Crocothemis erythraea, Coenagrions citulum) şi fluturi (pieris mannii) morfele de culoare mai închisă migreză spre zonele de nord. Totodată, în regiunile de sud ale Europei au fost înregistrate populaţii de insecte cu coloraţia tegumentelor mai deschisă. Cauza acestui fenomen cercetătorii o leagă cu energia solară şi proprietatea suprafeţei de culoare închisă a captura-o mai bine, iar în regiunile sudice insectele de culoare deschisă sunt protejate mai bine de hipertermie (Zeuss et al., 2014). Din cauza schimbărilor climatice la unele specii de insecte se modifică răspândirea zonală. De exemplu, în Australia la 10 specii din genul drosophila au fost înregistrate schimbări în răspândirea lor pe teritoriul continentului (Overgaard et al., 2014). În Republica Moldova a fost observat că din anii 2007-2010 secetoşi, cu temperaturide vară ridicate, fluturile-alb-american hyphantria cunea şi-a restrâns aria de răspândire şi poate fi găsit preponderent în zona de nord. Această tendinţă se menţine şi actualmente, dovadă fiind dezastrul produs de către acest dăunător în satul Moşeni, raionul Rîşcani în 02 octombrie 2014. Pe de altă parte, cercetările multianuale efectuate în marea Groenlandei de către savantul japonez Mototaka Nakamura au demonstrat că din anul 2015 se va începe ciclul (70 de ani) de răcire a climei în emisfera nordică (Mototaka, 2013). Acest studiu a fost efectuat în cadrul proiectului instituțional fundamental  11.817.08.14F finanțat de Academia de Științe a Moldovei.