Filosofia ,,maiorescienilor” are o deosebită importanţă în tezaurul filosofiei româneşti, aceasta având un pronunţat caracter raţionalist, atunci când vorbim de P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, M. Florian şi un caracter spiritualist, în cazul filosofiei lui I. Petrovici. Filosofia lui P.P. Negulescu cercetează probleme de natură gnoseologică (Critica apriorismului şi empirismului, Problema cunoașterii), cosmologică (Problema cosmologică), ontologică (Destinul omenirii, Problemă ontologică). Filosofia sa pune accent pe empirismul realist, autorul acceptă existenţa lumii externe într-o formă independentă de membrii societăţii şi de senzaţiile acestora; el consideră religia rezultat al egoismului uman, cercetând problemele religioase cu un profund scepticism. Spre deosebire de M. Florian, P.P.Negulescu consideră că știinţele se bazează pe noţiuni care nu sunt cercetate fundamental de către ştiinţă, acest rol oferindu-l filosofiei. Intelectul omenirii se află doar la un început care va avea o continuitate reuşită. P.P.Negulescu rămâne în filosofia românească şi ca un mare istoric al filosofiei, Filosofia Renaşterii este opera care are valoare incontestabilă până astăzi, autorul aducând argumente faptului că istoria poate fi garant al progresul omenirii. Putem afirma cu certitudine că paradigma gnoseologică, ontologică, cosmologică, scientistă, pozitivistă şi evoluţionistă a lui P.P.Negulescu a jucat un rol important în filosofia românească a secolului XX.