Aspecte semasiologice şi onomasiologice ale polisemiei
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
207 2
Ultima descărcare din IBN:
2020-02-16 16:54
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
81'37'373 (3)
Lingvistică. Limbi (2183)
SM ISO690:2012
PAHOMI, Tamara; POPOVSCHI, Liliana. Aspecte semasiologice şi onomasiologice ale polisemiei. In: Filologia modernă: Realizări şi perspective în context european. Ediția a 10-a, 20 octombrie 2016, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Institutul de Filologie, 2017, pp. 129-135.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF
BibTeX
DataCite
Dublin Core
Filologia modernă: Realizări şi perspective în context european
Ediția a 10-a, 2017
Conferința "Filologia modernă: Realizări şi perspective în context european"
Ediţia a X-a, Chișinău, Moldova, 20 octombrie 2016

Aspecte semasiologice şi onomasiologice ale polisemiei


CZU: 81'37'373
Pag. 129-135

Pahomi Tamara, Popovschi Liliana
 
Institutul de Filologie al AŞM
 
Disponibil în IBN: 10 septembrie 2018


Rezumat

Polisemia constituie una din caracteristicile fundamentale ale sistemului lexical în parte şi ale limbilor naturale în genere, corespunzând legilor de dezvoltare a acestora: tendinţei semnificantului de a avea mai multe semnificate şi tendinţei spre economie de resurse. Polisemia cuvintelor este studiată, de regulă, în cadrul semasiologiei – disciplină ce are ca obiect de investigaţie latura de conţinut a unităţilor lexicale. Însă pentru a pătrunde în esenţa fenomenului este necesar să descriem procesul de modificare a sensului din dublă perspectivă: semasiologică şi onomasiologică. Din punct de vedere pur semasiologic modificarea semantică constă în restructurarea conţinutului semic al sememului derivant. Abordarea onomasiologică, propunându-şi să reconstituie procesul creării de noi unităţi nominative, în care motivaţia reprezintă elementul-cheie, presupune o analiză a factorilor externi, de natură ontică (realitatea extraglotică) şi de natură psihică (gândirea), ce determină apariţia de noi sensuri – denumiri ale elementelor realităţii, descoperite în procesul cunoaşterii.

La polysémie est une des caractéristiques fondamentales du système lexical en particulier et des langues naturelles en général, correspondant aux lois de développement de celles-ci, notamment à la tendance du signifiant d’avoir plusieurs signifiés et à la tendance vers l’économie de ressources. La polysémie des mots est étudiée d’habitude dans le cadre de la sémasiologie – discipline linguistique ayant comme objet d’investigation le contenu des unités lexicales. Cependant, pour pénétrer l’essence du phénomène il est nécessaire de décrire le processus de modification du sens dans une double perspective: sémasiologique et onomasiologique. Du point de vue purement sémasiologique la modification sémantique consiste dans la restructuration du contenu sémique du sémème dérivant. L’approche onomasiologique, qui envisage de reconstituer le processus de création de nouvelles unités nominatives dont la motivation constitue l’élément-clé, suppose l’analyse des facteurs extéreurs, d’ordre ontique (la réalité extralinguistique) et d’ordre psychique (la pensée), qui déterminent l’apparition de nouveaux sens – dénominations des éléments de la réalité découverts par la cognition humaine.

Cuvinte-cheie
olisemie, semasiologie, onomasiologie, structură semantică, modificare semantică/ derivare semantică, motivaţie