Definirea principiului subsidiarității dezvoltă două sensuri interdependente. Subsidiaritatea, în sensul negativ, impune ca unitățile sociale mai mari, de exemplu statul, să se abțină de la orice acțiuni ce ar putea, de facto, restrânge spațiul existențial al organelor esențiale mai mici ale societății. Inițiativa, libertatea și responsabilitatea lor nu trebuie să fie înlăturată. În sens pozitiv, subsidiaritatea poate fi înțeleasă ca asistență economică, instituțională sau juridică pentru unitățile sociale mai mici. În plus, subsidiaritatea poate fi privită ca principiul care se referă nu numai la luarea deciziilor, dar și la aplicarea lor. Subsidiaritatea este invocabilă ori de câte ori o comunitate nu este capabilă de a atinge binele comun de sine stătător. În cazul în care o comunitate politică este capabilă de a fi completă, satisfăcând în întregime necesitățile individuale și binele comun, atunci aceasta nu are nevoie de subsidium sau de orice asociere umană mai mare. O astfel de comunitate „perfectă” poate exista, probabil, doar ca un ideal etic și nu ca o realitate empirică sau juridică .

The definition of the principle of subsidiarity results in the development of two interdependent meanings. In the negative sense, the subsidiarity requires larger social units, such as the state, to refrain from any action that could restrict, de facto, the existential space of the smaller core bodies of the society. The initiative, freedom and responsibility of these subjects must not be taken away. In a positive sense, the subsidiarity can be understood as economic, institutional or legal assistance to smaller social units. In addition, subsidiarity can be seen as the principle which refers not only to decision-making process, but also to their practical implementation. The subsidiarity may be invoked whenever a community is unable to achieve the common good itself. If a political community is capable of being complete, fully satisfying the individual needs and the common wellness, then it does not need any subsidies or any greater human association. Such a „perfect” community may perhaps only exist as an ethical ideal and not as an empirical or legal reality.