Conceptul de «textualizare» a cunoscut de-a lungul timpului evoluții spectaculoase. De la încercarea de a textualiza informații verbale, vizuale, scriitorii vor ajunge să fie pătrunși de necesitatea textualizării ne-spusului, într-o tentativă de recuperare a inefabilului. Relevant ni s-a părut în acest sens cazul lui Franz Kafka, pentru care literatura este locul tuturor contradicțiilor şi elucidărilor. Simțindu-se în permanență trădat de expresie, Kafka nu va renunța nici pentru o clipă la literatură. El va ajunge să textualizeze în Jurnal ne-spusul, folosindu-se de un limbaj care nu vorbeşte (ein Reden, das nicht spricht), care se prezintă ca posibilitate pură a vorbirii şi care posedă două moduri: ascultarea (das Hören) şi tăcerea (das Schweigen). Lectura Jurnalului denotă cu claritate că oamenii se exprimă autentic prin ceea ce nu spun, de unde rezultă incapacitatea de a se readuce pe sine din trecut ori de a se proiecta în viitor. Jurnalul rămâne o mărturie vie a aventurii eului în încercarea de a surprinde acea istorie a spiritului și, totodată, o terapie a traumelor suportate de-a lungul vieții. Universul său diaristic este bîntuit de fantasme, replici întrerupte, suite de momente interioare, înregistrate static, frânturi ale unei atmosfere rămase în straturile de profunzime ale eului. Descumpănind la început, Jurnalul își relevă logica raportului dintre expresie şi existenţă, încercarea de textualizare a ne-spusului la Kafka rămânând mult mai concludentă decât cea mai vibrantă expresie.

The concept of «textualization» has known tremendous evolution over the time. In their endeavour to textualize verbal and visual information, the writers felt the need to textualize the untold, in an attempt to regain the ineffable. From this perspective, we have considered relevant the case of Franz Kafka, for whom literature is the place of all contradictions and elucidations. Feeling permanently betrayed by expression, Kafka did not relinquish literature for even a moment. He textualized the untold in the Journal, by using a language which does not speak (ein Reden, das nicht spricht), which is presented like a pure possibility of the speech and which possesses two aspects: the listening (das Hören) and the silence (das Schweigen). The reading of the Journal clearly highlights that people genuinely express themselves through what they do not speak out; and from here the incapacity to bring oneself back from the past or to project ones elf in the future comes. The Journal is a live testimony of the ego’s adventure in its attempt to discover the history of the soul and also, a therapy for the lifelong traumas. Its diaristic universe is haunted by shadows, interrupted remarks, series of inner moments recorded as static, fragments of an atmosphere concealed in the deep strata of the ego. Perturbing at the beginning, the Journal reveals the logic behind the relationship between the expression and the existence, the attempt of textualizing the untold in Kafka’s works remaining more convincing than the most vibrant expression.