Acest articol este dedicat conexiunii dintre traducere/autotraducere și semiotică. Autorul analizează atât traducerea alografică, cât și cea auctorială dintr-o perspectivă semiotică, mai ales din perfectivul cercetătorului Dinda L. Gorlée, care evidențiază drumul de la traducere la semio(auto)traducere, pe baza teoriilor lui F. de Saussure, R. Jakobson, Ch. S. Peirce şi colab. Se evidențiază și semioza (acțiunea triadică a semnului după Peirce), adică interacțiunea dintre semn, obiect și interpretant, cu integrarea afinităților culturale ale sistemului cultural în narațiunile sursă și țintă. Interacțiunea a trei puncte generează semio(auto)translația. Definind autotraducerea ca un transfer intersemiolingvistic și susținând ideea reducerii celor 7 procese tehnice de traducere ale lui Vinay și Darbelnet la 3, autorul propune o clasificare semiotică a acestui act creativ complex.

This article is dedicated to the connection between translation/self-translation and semiotics. The author analyses both allographic and authorial translation from a semiotic perspective, especially from the perfective of the researcher Dinda L. Gorlée, who highlights the path from translation to semio(self) translation, based on the theories of F. de Saussure, R. Jakobson, Ch. S. Peirce et al. Semiosis (the triadic action of the sign according to Peirce) is highlighted too, i.e. the interaction between sign, object and interpretant, with the integration of the cultural affinities of the cultural system in the source and target narratives. The interaction of three points generates the semio(self)translation. Defining self-translation as an intersemiolinguistic transfer and supporting the idea of reducing Vinay and Darbelnet‘s 7 technical translation processes to 3, the author proposes a semiotic classification of this complex creative act.