Orchestra de fanfară ocupă un loc important în viața culturală a poporului nostru. Instrumentele de fanfară încep să pătrundă în mediul muzicienilor profesioniști de tradiție orală în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu o intensă influență occidentală în spațiul cultural românesc. Treptat, fanfara va fi întâlnită în parcuri, grădini publice, iar tarafurile, completate cu noi instrumente aerofone, vor străluci prin virtuozitate la baluri, nunți și alte petreceri. Repertoriul orchestrelor de fanfară reprezenta, în mare parte, muzica de popularitate sau muzica populară interpretată de tarafurile lăutărești. În secolul XX, numărul orchestrelor de fanfară se mărește treptat. Se produce o specializare, în funcție de sfera de activitate a acestora: fanfare militare, fanfare civile urbane și rurale. În perioada postbelică fanfarele sunt prezente pe lângă case de cultură, sindicate, în instituții de învățământ, în colhozurile din perioada sovietică ș.a. organizații. Crearea colecțiilor cu partituri pentru orchestra de fanfară a devenit o necesitate firească. Dintre aceste colecții numim: Culegere de cântece și jocuri pentru fanfară, aranjate pentru orchestră de Simion Zlatov (1955); Николай Маевский, Репертуар для духовых оркестров (1968); Vasile Chironda – La horă-n sat; Melodii populare moldovenești pentru fanfară (1993); Fanfara cântă, alcătuitori A. Sochireanschi, F.Evtodienco (1977); Melodii pentru fanfară, culegere îngrijită de Vasile Fedorean (2005); Melodii populare, aranjament pentru fanfară de Vasile Amarfii (2007); Gheorghe Ticu, Cântec vechi și nou răsună (2007); Petru Beregoi, Vasile Budu, Ion Talpă, Culegere de aranjamente pentru orchestre de instrumente aerofone (2014); Melodii pentru fanfară de Ion Olaru (2019). Analiza acestor colecții ne va oferi informații importante despre specificul repertoriului pentru fanfară și particularitățile orchestrației.