Actualmente, fenomenul deportărilor în Siberia face parte dintr-o „istorie care moare”, deoarece, odată cu trecerea anilor, numărul martorilor direcţi se micşorează. Iulia Ţaran, născută la 31 mai 1946 în satul Antoneşti, raionul Ştefan Vodă, este singura supravieţuitoare din localitate a deportării din anul 1949. Împreună cu părinţii, aceasta a fost trimisă forţat în reg. Kurgan, raionul Safakulevo, secţia nr. 3. Pe baza unui interviu semistructurat, realizat de autori cu Iulia Ţaran la 7 august 2017, putem developa spiritul locului, memoria spaţială, arta de a povesti, destinul individual împletit cu cel colectiv, aspecte ce reprezintă epicentrul mărturiei extrase prin intermediul releului de istorie orală. Este persoana care a transmis pe parcursul vieţii, în contexte diferite, valorile spirituale, culturale şi economice ale localităţii de baştină, conectate la evenimentele istorice majore din RSS Moldovenească. În esenţă, mărturiile Iuliei Ţaran sunt de sorginte moral-creştină şi reprezintă confesiunile persoanei vizavi de un segment tragic din itinerarul propriei vieţi. Este un discurs conciliant şi unul de asumare a unei realităţi extrase din perimetrul filiaţiei: „Eu nu învinuiesc pe nimeni, dacă şi aveau dreptul să învinuiască, atunci o puteau face doar părinţii...” (Iulia Ţaran). Demersul ştiinţific cu referire la istoria deportărilor este completat şi de mărturiile săteanului Valentin Baeş (născut la 2 iulie 1938), care a reuşit să evite acţiunile de exil prin fuga de acasă.