Ateismul știinţific a reprezentat o construcţie sovietică solidă, elaborată cu multă abilitate, și a fost, în mare parte, funcţională în cadrul ideologic și politic pentru care a fost creat. Având mai multe faţete – ideologică, organizatorică, metodologică, educaţională și altele –, ateismul știinţific a fost pus în practică în și prin învăţământul superior, în primul rând, prin disciplina academică Bazele ateismului știinţific, disciplină, care și-a schimbat numele în diferite perioade, în dependenţa de accentele ideologice și/sau știinţifice, de subordonarea departamentală și de categoria instituţiei de învăţământ superior, dar și de viitoarea specialitate a studenţilor. Ateismul, lupta împotriva bisericii și propaganda antireligioasă au însoţit întreaga istorie sovietică, dar disciplina Bazele ateismului știinţific a ajuns unitate obligatorie în planul de studiu pentru toate specialităţile din instituţiile de învăţământ superior și mediu de specialitate din URSS în anul 1964, deși educaţia ateistă și „propagarea unei viziuni știinţifice asupra lumii” a fost întotdeauna parte a activităţii curriculare și extracurriculare în învăţământul superior sovietic. După adoptarea celor două hotărâri ale CC al PCUS din 7 iulie și 10 noiembrie 1954, care se refereau la greșelile propagandei știinţifico-ateiste, propaganda știinţifică ateistă devine „zona cea mai importantă a activităţii ideologice” și ateismul știinţific – factor important în politica educaţională. Urmând directivele unionale, CC al PCM dispune, la 3 august 1954, „intensificarea activităţii de educare a studenţilor în spiritul materialismului militant”, organizarea sistematică a activităţilor cu caracter știinţifico-ateist, predarea disciplinelor academice prin prismă ateistă și completarea conţinuturilor disciplinei Materialismul dialectic și istoric cu cele știinţifico-ateiste. Încercarea CC al PCM de a introduce Bazele ateismului în planurile de învăţământ ale instituţiilor de învăţământ superior din RSSM (3 iunie 1958) a rămas nerealizată, pentru că autorităţile republicane nu au primit niciun fel de indicaţii din partea Ministerului Învăţământului Superior al URSS. Începând cu anul academic 1959/1961, disciplina Bazele ateismului a fost inclusă în planul de învăţământ în cate goria celor opţionale, dar documentele autorităţilor instituţiilor de învăţământ superior, de stat sau de partid republicane doar consemnează acest fapt, fără a detalia. Considerăm că acalmia autorităţilor era determinată de deficitul de cadre ce ar fi putut asigura predarea Bazelor ateismului, precum și de lipsa programelor, manualelor, literaturii și a documentelor programatice. Astfel, ateismul marxist, ca disciplină academică independentă, a fost introdusă treptat în învăţământul superior: paralel cu altă disciplină ideologică – Materialismul dialectic și istoric, s-a predat o perioadă un curs facultativ de ateism. Însă, odată ce noul program al PCUS, adoptat de Congresul al XXII-lea al PCUS (31 octombrie 1961), a trasat noua direcţie de dezvoltare a URSS – construcţia comunismului și crearea unei „societăţi fără religie”, iar autorităţilor de partid li s-a indicat să desfășoare o propagandă știinţifico-ateistă sistematică în scopul de a demonstra inconsecvenţa religiei și a forma cetăţenilor sovietici o viziune „corectă” și „știinţifică”, adică comunistă, asupra lumii, procesul de instituţionalizare a ateismului știinţific în școala superioară se intensifică. Începând cu anul 1961, au fost publicate primele manuale, iar în anul 1964, în baza hotărârii CC al PCUS Cu privire la măsurile de îmbunătăţire a educaţiei ateiste a populaţie, disciplina Ateismul știinţific (în volum de 24 de ore academice) devine disciplină obligatorie în toate instituţiile de învăţământ superior și medii de specialitate cu profil medical, agricol și pedagogic din subordinea Ministerului Culturii URSS și a ministerelor unionale ale culturii și în calitate de disciplină opţională în toate celelalte unităţi de învăţământ superior. Astfel, către mijlocul anilor ‚60 ateismul știinţific a fost instituţionalizat în spaţiul academic sovietic, devenind un important factor în politica educaţională a statului sovietic de creare a lui homo soveticus.