Exilul românesc. Studiu de caz: Monica Lovinescu (1923-2008)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
475 41
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-15 21:17
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
929(498) (11)
Biografii și studii înrudite (477)
SM ISO690:2012
XENOFONTOV, Ion. Exilul românesc. Studiu de caz: Monica Lovinescu (1923-2008). In: Sesiunea ştiinţifică a departamentului Istoria românilor, universală şi arheologie: In memoriam Ion Niculiţă, 27 mai 2022, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: CEP USM, 2022, Ediția VIII, pp. 67-68. ISBN 978-9975-159-41-8.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiunea ştiinţifică a departamentului Istoria românilor, universală şi arheologie
Ediția VIII, 2022
Sesiunea "Sesiunea ştiinţifică a departamentului Istoria românilor, universală şi arheologie"
Chișinău, Moldova, 27 mai 2022

Exilul românesc. Studiu de caz: Monica Lovinescu (1923-2008)

CZU: 929(498)

Pag. 67-68

Xenofontov Ion
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 1 iunie 2022


Rezumat

Monica Lovinescu reprezintă cea mai vocală voce feminină a exilului românesc. Face parte din intelectualii care au sesizat faptul că, odată cu instaurarea regimului comunist în România, prestaţia ei intelectuală nu va fi solicitată de noul regim, ci, mai mult ca atât, va fi supusă presiunilor sau, în cel mai fericit mod, dacă va conlucra în noile autorităţi, va trebui să renunţe la vechile concepţii „burgheze”, iar dacă nu, se va conforma cu noile realităţi acerbe, va fi marginalizată, având de suferit traume psihice, morale și fizice. În septembrie 1947 pleacă în calitate de bursieră a statului francez, solicită azil politic și nu mai revine în România. Din Paris duce o intensă activitate intelectuală împotriva noului regim instaurat în România. Publică articole și studii cu tematică românească, traduce în franceză texte românești, colaborează la publicaţiile românești din exil. A promovat și cultura românească printr-o serie de studii. Este autoarea capitolului consacrat Istoriei teatrului românesc în Histoire des spectacles (Pléiade, Editura Gallimard, 1965). Foarte prodigioasă a fost activitatea la Radio Europa Liberă, pe care a desfășurat-o pe parcursul anilor 1962-1992, creând aici un adevărat cenaclu literar. A coordonat săptămânal două emisiuni cu impact major asupra publicului din România: Actualitatea culturală românească și Teze și Antiteze la Paris. În studiou se vorbea despre lucrări cu parafa „interzis” în România. În discuţii se includeau autori români, care prezentau alternative la distorsiunile ideologice ale criticii literare. Monica Lovinescu va fi o prezenţă activă și în România postrevoluţionară, publicând materiale în revistele literare și politice – Contrapunct, România literară, 22 ș.a. Opera literară a Monicăi Lovinescu este una esenţială pentru perioada postbelică. Cronicile sale literare radio au fost publicate în lucrarea Unde scurte (Madrid, Editura „Limite”, 1978). Începând cu 1990, Editura Humanitas îi publică constant cronicile literare (considerate de autoare memorii, mărturii, studii), citite la radio (șase volume de Unde scurte), precum și cele elaborate pentru România literară (volumul Diagonale, 2010). Una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil o reprezintă La apa Vavilonului, lucrare de memorii în care se abordează atmosfera Bucureștiului copilăriei și tinereţii, instaurarea comunismului în România, exilul din Paris. Eseurile sale politico-istorice sunt antologate în volumul Etica neuitării (2008). Cele șase volume de Jurnale, publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă Jurnal esenţial (2010) și de Jurnal inedit 20012002, ultima lucrare scrisă de Monica Lovinescu (2014). Monica Lovinescu este autoarea primului roman distopic din literatura română, o carte bătăioasă Cuvântul din cuvinte (scrisă în 1955 și publicată în 2007). Activitatea publicistică, știinţifică și culturală, promovată cu multă inteligenta de Monica Lovinescu o fixăm în perimetrul luptei cu sistemul și ideologia comunistă. Opera literară a acesteia se încadrează exerciţiului rememorării și al strategiei de supravieţuire, în contextul regimului comunist prin cultură, cuvânt, memorie versus antimemorie, atitudine, personalitate și, nu în ultimă instanţă, caracter. Este o formă de rezistenţă și de protest cu rezultate de bătaie lungă, care poate supravieţui oricăror forme agresive ale regimurilor politice.