Atitudinea față de subiectivitate în disciplinele umaniste contemporane este, paradoxal, una de ezitare sau evitare. Tendința este de a cerceta doar ceea ce apare drept „obiectiv”. Cu toate acestea, o abordare a limbajului care nu ține cont de ancorarea lui în subiectivitate ratează aspecte esențiale. În lucrarea de față, am propus o reevaluare a unui studiu clasic al lui Emile Benveniste și, pornind de la intuițiile lui și ale lui Oswald Ducrot, am oferit un exemplu de analiză a urmelor subiectivității într-un fragment de text, arătând modul în care luarea în calcul a subiectivității enunțiative permite o interpretare complexă și adecvată a enunțului.

The attitude towards subjectivity in contemporary humanistic disciplines is, paradoxically, one of hesitation or avoidance. The tendency is to carry research only on what appears as “objective”. At the same time, approaching language without taking into account the fact it is anchored in subjectivity misses essential aspects. In the present paper, I proposed a reevaluation of a classic paper by Emile Benveniste and, taking his and Oswald Ducrot intuitions as a starting point, I offered a sample of analysis of traces of subjectivity in a text fragment, showing how taking into account enunciative subjectivity allows a nuanced and adequate interpretation of the utterance.