În conformitate cu Liga Internațională de combatere a Epilepsiei (ILAE), epilepsia rezistentă la medicamente se definește ca insuccesul terapeutic a două sau mai multe medicamente antiepileptice alese corect și administrate în doze adecvate, pentru a realiza susținerea libertății convulsiilor. Aproximativ 25% dintre pacienții diagnosticați cu epilepsie farmacorezistentă, prezintă un risc crescut de deces, de traumatisme, de dezvoltare a unui dezechilibru psihosocial și, ca urmare, scade calitatea vieții acestor pacienți. Factorii de prognostic pentru dezvoltarea epielepsiei farmacorezistente sunt dependenți de vârstă: (1) la copiii mai mici de un an: diagnosticul stabilit de epilepsie, retardul mintal sau intârzierea generală de dezvoltare, schimbări patologice neuroimagistice, sau o frecvență mare a crizelor epileptice înainte de a fi diagnosticați cu epilepsie farmacorezistentă, convulsii săptămânale în timpul primului an de tratament, convulsii săptămânale înainte de debutul tratamentului (2) la adolescent: epilepsia focală, retardul mintal sau alte tulburări psihiatrice. Rezistența farmacologică apărută poate fi rezultatul unor varietăți de circumstanțe, cum sunt: lipsa complianței între medic și pacient, prezența acceselor care nu sunt epileptice, diagnosticul greșit al tipului de convulsii sau al sindromului epileptic, administrarea incorectă a medicamentelor și problemele legate de cultura socială a pacientului. Pentru a confirma diagnosticul de epilepsie farmacorezistentă este nevoie de urmatoarele investigații: (1) efectuarea monitorizării video-EEG cu o durată de la 6 până la 8 ore, în cazuri complicate este recomandată monitorizarea până la 24 de ore sau mai mult. Monitorizarea pacienților permite, de asemenea, obținerea unui somn complet de noapte, sporind posibilitatea înregistrării activității epileptiforme provocată de somn, precum și prezența evenimentelor clinice nocturne. Pot fi necesare mai multe video înregistrări înainte de a se stabili diagnosticul; (2) efectuarea RMN cerebrală, are ca scop vizualizarea zonei hipocampale, depistarea malformațiilor congenitale cerebrale, formațiunilor de volum, etc. Găsirea unor corelații între aspectul elecroencefalografic și imagistic este un lucru important pentru diagnosticarea și clasificarea epilepsiilor farmacorezistente, mai mult, și pentru determinarea localizării focarului epileptogen. Este posibil că aceste rezultate vor influența, în plus, prognosticul acestor pacienți. Concluzii. Dezvoltarea epilepsiilor farmacorezistente este dependentă de vârsta copilului, tipul crizelor epileptice, aspectul electroencefalografic, prezența modificărilor structurale ale creierului, corectitudinea diagnosticului și tratamentului.

According to the International League for Combating Epilepsy (ILAE), drug resistant epilepsy may be defined as failure of adequate trials of two tolerated and appropriately chosen and used AED schedules (whether as monotherapies or in combination) to achieve sustained seizure freedom. Approximately 25% of patients diagnosed with drug resistant epilepsy have an increased risk of death, trauma, developing a psychosocial imbalance and, as a result, lowering the quality of life of these patients. Prognostic factors for the development of pharmacoresistant epilepsy are age-dependent: (1) in children less than one year: established diagnosis of epilepsy, mental retardation or general developmental delay, neuroimaging pathological changes, or a high incidence of epileptic seizures before be diagnosed with drug resistant epilepsy, weekly seizures during the first year of treatment, weekly seizures before the onset of treatment (2) in the adolescent: focal epilepsy, mental retardation or other psychiatric disorders. The resulting pharmacological resistance may be the result of a variety of circumstances, such as: lack of compliance between physician and patient, presence of non-epileptic accesses, misdiagnosis of type of seizure or epileptic syndrome, mismanagement of medication, issues related to the patient’s social culture. To confirm the diagnosis of drug resistant epilepsy, the following investigations are needed: (1) perform video-EEG monitoring with a duration of 6 to 8 hours; in complicated cases monitoring is recommended up to 24 hours or longer. Patient monitoring also allows for full night sleep, enhancing the ability to record epileptiform activity caused by sleep, as well as the presence of nightly clinical events. Several video recordings may be required before the diagnosis is established; (2) performing brain MRI, aims at visualizing the hippocampal area, detecting cerebral congenital malformations, volume formations, etc. Finding correlations between the electroencephalographic and imaging aspect is important for diagnosing and classifying the drug resistant epilepsies, and for determining the location of the epileptogenic outbreak. These results may also influence the prognosis of these patients. Conclusions. The development of drug resistant epilepsies is dependent on the age of the child, the type of epileptic seizures, the electroencephalographic appearance, the presence of structural changes in the brain, the correctness of diagnosis and treatment.