Dacă vom lua drept premisă ideea că natura văzută de noi ca un spaţiu în care este expus ansamblul întreg al entităţilor cu care interacţionăm (tradusă, de altfel, prin κόσμος-ul grecesc), dar și tehnica ce, în principiu, nu conţine nimic natural (în sensul φύσις-ul grecesc), deoarece reprezintă produsul final al activităţii umane, „manifestă o mare indiferenţă” faţă de ceea ce omul ar aprecia sau nu, investind o atitudine de încântare sau de dezgust, atunci nu ne va fi deloc complicat să vedem faptul prezenţei a cel puţin două straturi de experimentare, în care sunt întâlnite obiectele lumii – stratul natural, brut, cel în care un obiect nu reprezintă nimic altceva decât ceea ce este în ordinea sa naturală, și stratul eidetic, cel al semnificaţiilor, ce depășește și survolează stratul natural, aducând cu sine o plusvaloare în determinarea esenţei unui obiect. Absenţa omului ar presupune dispariţia acestui strat non-material de semnificaţii. Absenţa interpretată în termenii unei distanţări sau izolări ne duce la actul comunicării virtuale în regim online. Pentru ca acest strat, important nu doar pentru identitatea individului uman, dar și pentru capacitatea lui de a cunoaște și de a înţelege, să supravieţuiască, e nevoie de o întreţinere a unei interactivităţi benevole și reciproce. Astfel, comunicările online și, în particular, studiile de la distanţă vor deveni mai eficiente.