Problema „românismului”, a identităţii axiologice a culturii și civilizaţiei românești este prezentă în mai multe lucrări ale lui M. Eliade. „Tensiunea istorică”, prelungită timp de secole, a făcut ca românii să se adâncească în propriile tradiţii spirituale, care erau nu numai latino-bizantine, ci și prelatine, adică geto-dacice. Rezultatul a fost acela, constată M. Eliade, că geniul popular autentic românesc a ieșit sporit din acest secular proces de interiorizare. Capodoperele spiritualităţii românești aparţin folclorului, iar cele mai importante rămân creaţiile populare „Mioriţa” și „Meșterul Manole”. M. Eliade menţiona, că nu face apologia valorilor folclorice, opunândule valorilor culturii savante, deși o bună parte din literatura română modernă s-a dezvoltat în prelungirea creaţiei folclorice, iar anumite creaţii românești riscă să se menţină într-un provincialism cultural dăunător. Europa a depășit demult modelul de creaţie folcloric și a impus lumii întregi modelul de creaţie cult. La începutul epocii moderne geniul românesc a creat și pe nivelul culturii savante. Aceste creaţii, constată M. Eliade, au avut un caracter specific și o structură majoră. Ele nu imitau valori străine, ci revelau un univers spiritual necunoscut Occidentului. Nicolae Spătarul Milescu, în secolul al XVII-lea, și Dimitrie Cantemir, în al XVIII-lea, Mihai Eminescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu. În secolul al XIX-lea, revelau „acel orizont spiritual în care s-au mișcat Orfeu și Zamolxis, și care mai târziu a nutrit spiritualitatea romano-bizantină”. Mai târziu, scrie gânditorul, o seamă de poeţi, cărturari și filosofi români au valorificat tradiţiile născute în sintezele spirituale traco-romane, „sinteze care s-au alcătuit de-a lungul veacurilor din întâlnirea atât de fecundă între Roma, Tracia și creștinismul arhaic”. Europa este locul predestinat al creaţiilor multiple, variate, complementare din punct de vedere spiritual și cultural. Ea are deci nevoie de dimensiunea orfică și zamolxiană, promovată de spiritualitatea românească, pentru a se putea întregi și a putea plăsmui noi sinteze.