Studiul sănătăţii şi sistemul tripsină – antitripsină la puii de carne trataţi cu remediul bior
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
266 1
Ultima descărcare din IBN:
2021-08-15 10:21
SM ISO690:2012
PUTIN, Victor. Studiul sănătăţii şi sistemul tripsină – antitripsină la puii de carne trataţi cu remediul bior. In: International Conference of Young Researchers , Ed. 8, 11-12 noiembrie 2010, Chişinău. Chişinău: Tipogr. Simbol-NP SRL, 2010, Ediția 8, p. 44. ISBN 978-9975-9898-4-8..
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
International Conference of Young Researchers
Ediția 8, 2010
Conferința "International Conference of Young Researchers "
8, Chişinău, Moldova, 11-12 noiembrie 2010

Studiul sănătăţii şi sistemul tripsină – antitripsină la puii de carne trataţi cu remediul bior


Pag. 44-44

Putin Victor
 
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 14 aprilie 2021


Rezumat

La ora actuală promotorii de creştere cu antibiotice şi substanţe hormonale nu mai sunt considerati drept produse acceptabile pentru menţinerea sănătăţii, viabilităţii şi îmbunătăţirea ratelor de creştere la animale şi în special la puii de carne. În acest context tot mai des se impune problema elaborării, testării şi utilizării pe scară largă a stimulatorilor de creştere de origine naturală, ecologic puri şi inofensivi pentru animale şi consumatori. Reieşind din faptul că preparatele de origine algală şi, în special, produsul BioR a fost testat multiaspectual pe porcine, de diverse vârste şi stări fiziologice, obţinându-se rezultate pozitive, a prezentat interes iniţierea unui studiu pentru elucidarea influenţei remediului BioR asupra sănătăţii şi a unor parametri fiziologico–metabolici la puii– broiler. Cercetările s-au efectuat pe un număr de 150 de pui – broiler, divizaţi în 5 loturi, a câte 30 de pui. Animalelor din loturile experimentale I-IV li s-a administrat intramuscular remediul BioR de 2 ori consecutiv, la a 9-a zi, în doze de 0,3-0,6 ml/cap şi a 2-a oară, la 21-a zi, în doze de 0,4-1,0 ml/cap, iar puilor din lotul martor li s-a administrat ser fiziologic în doză de 0,4 şi respectiv 0,6ml/cap. Pe parcursul cercetărilor, tineretul avicol a fost permanent examinat, iar pentru efectuarea examenului de laborator s-a recoltat sînge de la 5 pui, la a 9-a zi până la administrarea remediului BioR şi la a 41-a zi, prealabil sacrificării, de la câte 5 păsări din fiecsre lot. În urma examenării minuţioase a puilor pe o perioadă de peste 30 zile, s-a stabilit că produsul testat nu provoacă reacţii adverse sau careva abateri în sănătatea sau dezvoltarea puilor–broiler. Mai mult decât atât, puii care au beneficiat de BioR erau mai liniştiţi, fapt observat în timpul efectuării multiplelor manopere conform programului de studiu. În continuare s-a stabilit că nivelul bazal al tripsinei în serul sanguin la pui, până la administrarea produsului BioR, a construit în medie 91,06 nmol/s.l., indice care cu vârsta manifestă o tendinţă de diminuare. La finele studiului, valoarea tripsinei la loturile examinate nu prezintă o tendinţă evidentă de manifestare. În paralel nivelul Lı–antitripsinei serice dimpotrivă, a manifestat o tendinţă clară de creştere în loturile experimentale faţă de lotul martor. Acest fenomen poate fi considerat pozitiv reieşind din faptul că indicile studiat participă în protejarea ţesuturilor de activitatea exagerată a tripsinei sau a activităţii premature a profermentului care poate duce la patologia pancreasului şi hipofuncţia lui. Un loc aparte în mecanismul de adaptare şi apărare metabolică revine şi interacţiunii tripsinei cu L2–macroglobulina care deţine mai multe funcţii importante, printre care şi reglarea sistemului tripsină–antitripsină. În cazul studiului nostru acest indice a fost mai superior la puii trataţi cu remediul BioR. Astfel, rezultatele obţinute atestă faptul că administrarea preparatului BioR nu influinţează negativ sănătatea puilor şi contribuie la creşterea laturii de protecţie a sistemului tripsină–antitripsină.

Cuvinte-cheie
puii de carne, remediul BioR, sistemului tripsină – antitripsină