În articol sunt analizate fenomenele seismice şi receptarea lor în spaţiul românesc, în conştiinţa populară şi în cea cultă, pornind de la mărturiile cronicilor, a însemnărilor marginale şi de la creaţiile folclorice. În trecut, cutremurul de pământ reprezenta o tulburare în ordinea naturii, care semnala o viitoare dramă socială, identi cată frecvent cu războiul. Marcând un moment de cotitură în ordinea cosmică, fenomenul trebuia să îndemne oamenii la pocăinţă şi remediere a moravurilor, regenerând astfel lumea. În imaginarul românesc tradiţional, seismele erau asociate eroilor epici, inţelor divine şi scenariilor apocaliptice.