Modernismul socialist este o perioadă reprezentativă în arhitectura țărilor din fostul bloc socialist (Blocul de Est). Curentul, fiind caracteristic pentru România, Polonia, Ungaria, Ucraina etc., se remarcă printr-un context propriu datorită specificului naţional, care se detaliază diferit în fiecare țară aparte, dar devine comun datorită unei serii de principii esenţiale. Perioada nu se regăseşte în istoria arhitecturii occidentale și este insuficient explorată până în prezent. Ea se distinge prin utilizarea prefabricatelor şi o anumită uniformizare a clădirilor, motiv pentru care este criticată. Arhitectura renunță la decorul plastic, compozițiile demonstrând volume geometrice simple, însă organizarea spațială urmărește rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale ale edificiilor. Numeroase proiecte sunt materializate în impunătoare clădiri publice și blocuri locative, care înfrumusețează un șir de orașe. În Chișinău există o serie de clădiri publice ce reprezintă repere importante în perceperea identității oraşului din perioada socialistă. Între pleiada de străluciți arhitecți care și-au adus contribuția la edificarea clădirilor emblematice sunt D. Palatnic, S. Șoihet, Gh. Solominov, V. Șalaghinov, A. Cerdanțev, S. Homa, V. Kudimov, A. Ambartsumian, A. Kireev, F. Șostak, S. Stalinskaia, B. Vaisbein, O. Vronschi etc., de numele cărora se leagă proiectele realizate. Cercetarea acestora duce la dezvăluirea spiritului modernismului și a întregii impresii despre obiectivele din perioada dată, și nu în ultimul rând, conștientizarea valorii lor reale. Cunoașterea diverșilor factori istorici ai timpului care au determinat orientarea lor permite înțelegerea evoluției modernismului socialist, prin aspecte artistice ale creației arhitecturale – „explicită mesageră a vremii în care a fost concepută”.