Introducere Geneza soloneţurilor este considerată una dintre cele mai complicate şi dificile probleme ale pedologiei teoretice. Conform teoriei chimico-coloidale elaborată de K.K.Ghedroiţ, soloneţurile s-au format în rezultatul desalinizării solonciacurilor salinizate cu săruri de sodiu neutre [1]. În aceste soluri apar condiţii de saturare a complexului adsorbtiv cu sodiu în urma dezlocuirii altor cationi. Coloizii solului cu conţinut sporit de Na+ devin hidrofili şi au capacitatea de migraţie înaltă. Cu fluxul descendent de apă aceştia se deplasează în straturile subiacente unde coagulează sub influenţa sărurilor solubile. Procesul are caracter ciclic  şi conduce la formarea orizontului diagnostic argiloiluvial natric Btna. În evoluţia soloneţurilor cernoziomice automorfe din Republica Moldova este confirmată triada genetică a lui K.K.Ghedroiţ: solonceac —> soloneţ —> solodiu [2]. Acest suptip de soloneţ s-a format pe depozite de argile neogenice salifere în care conţinutul de săruri solubile alcătuieşte 1-2 %. Este important de menţionat că roca parentală a soloneţurilor automorfe se localizează la adâncime ce nu depăşeşte 50100 cm. Prin urmare, procesul de salinizare – desalinizare are loc într-un spaţiu restrâns şi se caracterizează prin intensitate sporită. Baza teoretică de ameliorare a soloneţurilor a fost elaborată de K.K.Ghedroiţ reieşind din rolul cationului de sodiu în procesul de formare a acestor soluri. Ea constă în înlocuirea acestui element, predominant în complexul adsorbtiv, cu  calciu. Actualmente în practica de ameliorare a solurilor alcalice sunt frecvent utilizate două metode: chimică şi agrobiologică. Metoda chimică prevede aplicarea compuşilor cu Ca²+ (gips, fosfogips, nămol de defecaţie, clorură de calciu, carbonat de calciu), acidului sulfuric şi compuşilor cu sulf (sulfat de fier şi de aluminiu). Eficacitatea acestor amendamente a fost demonstrată în Rusia, Ucraina şi Kazahstan [3,4,5,6]. Lucrări de proporţii în vederea valorificării solurilor alcalice au fost efectuate în SUA, Ungaria, România [7, 8, 9]. În legătură cu aplicarea materialelor calcice în calitate de amendamente este util de menţionat că acestea nu asigură coagularea deplină a compuşilor hidrofili [10]. Se consideră că pentru obţinerea unui efect ameliorativ profund şi durabil este necesară aplicarea sărurilor metalelor polivalente (FeSO4 . 7H20, Al2(SO4)3 . 18H2O) sau a polimerilor. Metoda agrobiologică de ameliorare a soloneţurilor se bazează pe lucrarea adâncă a solului în scopul derogării orizontului argiloiluvial natric şi antrenării rezervelor de săruri care conţin calciu (CaCO3, CaSO4). Pentru soloneţurile cernoziomice automorfe cel mai indicat mod de lucrare ameliorativă este arătura adâncă etajată. În procesul lucrării solului stratul humifer nesoloneţizat este păstrat la suprafaţă, iar orizontul argiloiluvial natric se amestecă cu sărurile orizontului subiacent. Aplicarea metodei agrobiologice de ”autoameliorare” a soloneţurilor este posibilă numai  în cazul în care acumulările de carbonat de calciu sau cele de gips nu depăşesc adâncimea de 40-45 cm.   Material şi metodă Cercetările au fost efectuate în experienţa de câmp amplasată pe teritoriul comunei Cozăşti, raionul Sîngerei. Câmpul experimental se  află în cadrul raionului geografic Podişul Moldovei Centrale, subraionul înălţimea Ciuluc-Soloneţ, microraionul nr.29 „Iezărenii Vechi”. Înălţimea absolută a teritoriului constituie 102 m. El este localizat într-un landşaft de tranziţie pe versant drept cu înclinarea de 20 şi expoziţie nord-estică. Învelişul de sol este prezentat de soloneţ cernoziomic automorf cu salinizare la adâncime mijlocie, sulfatic, slab salinizat, cu conţinut redus de sodiu, argilos fin. Acesta se caracterizează prin suficientă omogenitate spaţială, iar obiectul de studiu corespunde cerinţelor modale ale subtipului de soloneţ cernoziomic automorf. Studierea efectului amendării calcice şi fertilizării ameliorative asupra însuşirilor, regimurilor şi productivităţii solului s-a efectuat la următoarele variante: 1. Martor (sol neamendat  şi nefertilizat); 2.Nămol de defecaţie; 3. Nămol de defecaţie + gunoi de grajd (60 t/ha); 4. Nămol de defecaţie + gunoi de grajd (30 t/ha) + NPK; 5. Nămol de defecaţie + NPK. Doza de amendament a fost calculată la substituirea deplină a Na schimbabil şi a constituit 26 t/ha. Cantitatea de îngrăşăminte chimice (NPK) aplicată a fost echivalentă cu conţinutul de elemente nutritive în 30 t gunoi de grajd. Pentru caracterizarea solului au fost amplasate 5 profile principale şi 20 profile secundare. Din orizonturile genetice ale profilelor principale au fost colectate probe de sol pentru determinarea  însuşirilor acestuia. După fondarea experienţei însuşirile chimice şi fizico-chimice au fost determinate la începutul şi sfârşitul perioadei de vegetaţie a plantelor. Analizele necesare pentru aprecierea stării chimice a solului s-au efectuat conform standardelor în vigoare.   Rezultate şi discuţii Solul câmpului experimental se caracterizează cu conţinut ”mare” de materie organică pe adâncimea 0-30 cm. Stratul subarat care include o parte din orizontul argiloiluvial natric (Btna) conţine 3,22-3,46% de humus şi se încadrează în clasa ”mijlocie”. În orizonturile subiacente cantitatea de humus este ”mică” spre ”foarte mică”. Aplicarea nămolului de defecaţie separat şi în combinaţie cu îngrăşămintele chimice şi organice (30 t/ha) nu a influenţat conţinutul de humus. O creştere mai apreciabilă a acestuia s-a înregistrat numai în varianta la care s-au aplicat 60 t/ha gunoi de grajd (tab.1). Distribuirea materiei organice pe profil este caracteristică pentru subtipul dat de sol şi se manifestă prin scăderea bruscă a conţinutului acesteia de la orizontul superficial la cele în adâncime. Astfel, diferenţa de conţinut de humus în stratul arat şi cel subarat constituie 1,44-1,53%. În practica de ameliorare a soloneţurilor automorfe are importanţă conţinutul de CaCO3 şi adâncimea de acumulare maximă. Din datele prezentate se vede că în primii 0-50 cm cantitatea de carbonat de calciu este neînsemnată. În partea inferioară a profilului de sol şi în roca parentală conţinutul de CaCO3 creşte semnificativ (7-12%) şi se include în clasa ”mijlocie” de valori. Adâncimea mare de localizare a sărurilor acidului carbonic exclude posibilitatea aplicării metodei agrobiologice de ameliorare care prevede implicarea rezervelor de compuşi ai calciului în orizontul Btna prin lucrarea ameliorativă a solului. De menţionat că administrarea nămolului de defecaţie a condus la o creştere uşoară a conţinutului de CaCO3 în orizontul superficial. Valorificarea solurilor alcalice, evoluate pe depozite de argilă, poate fi realizată cu succes numai prin aplicarea tehnologiilor complexe care prevăd şi fertilizarea ameliorativă. Administrarea îngrăşămintelor organice, chimice şi organo-minerale a avut drept rezultat creşterea sensibilă a conţinutului de elemente nutritive în sol. Astfel, conţinutul de azot nitric la începutul perioadei de vegetaţie a plantelor în variantele fertilizate a fost de 2,2-2,5 ori mai mare decât în varianta martor şi cea tratată cu nămol de defecaţie. Prin determinarea conţinutului de N-NO3 în diferite orizonturi a fost depistată levigarea acestora pe profilul solului. În stratul subarat (30-50 cm) a variantelor fertilizate se conţine de 2,3-4,9 ori mai mult azot nitric comparativ cu cel din variantele fără fertilizare. Rezultatele obţinute la sfârşitul perioadei de vegetaţie arată o creştere a conţinutului de azot nitric în toate variantele câmpului experimental. Această majorare de N-NO3 în perioada de toamnă se datorează temperaturii înalte şi menţinerii solului în sistem de ogor negru într-un termen de peste patru luni.   Soloneţul cernoziomic automorf este asigurat ”moderat” cu fosfor mobil. Conţinutul acestui element în stratul arat variază între 2,04 şi 2,82 mg/100 g sol, înregistrând o creştere de 0,62-0,78 mg în variantele cu îngrăşăminte organice şi chimice. În solul amendat pe fundalul fertilizării organo-minerale, conţinutul de P205 alcătuieşte  3,60 mg/100 g sol, clasându-se în categoria ”optimă”. Consumul de către plante şi exportul acestui element cu recolta şi producţia secundară a plantelor agricole are drept rezultat scăderea conţinutului de P205 la sfârşitul perioadei de vegetaţie cu 0,30-1,22 mg/100 g sol. Solurile republicii, inclusiv şi cele alcalice, sunt bine aprovizionate cu potasiu schimbabil, conţinutul cărui este determinat de particularităţile compoziţiei mineralogice. Exportul din sol a K20 cu producţia agricolă este compensat de către formele  mobilizate a acestui element. Prin  urmare, potasiul nu se consideră element limitativ în nutriţia plantelor [11]. Gradul de asigurare a soloneţului cernoziomic automorf cu K20 este ”foarte ridicat”. Stratul arat a variantei martor şi a celei tratate cu nămol de defecaţie conţine 53-57 mg/100 g sol de K20. În variantele fertilizate cantitatea acestui element este mai mare şi alcătuieşte  64-86 mg/100 g. Repartiţia pe profil a potasiului schimbabil înregistrează o scădere accentuată, diferenţă între orizonturile Ah  şi Btna fiind de 20-39 mg/100 g sol. La sfârşitul  perioadei de vegetaţie conţinutul de K20 pe ansamblul câmpului experimental s-a diminuat cu 8-26 mg/100 g, rămânând la nivel ”foarte ridicat”.  Unul din criteriile principale de evaluare a stării de calitate a soloneţurilor în perioada de ameliorare este conţinutul şi compoziţia sărurilor solubile. Solul câmpului experimental are tipul sulfatic de salinizare cu raportul Cl:SO4 cuprins între 0,01:1 şi 0,05:1. La începutul perioadei de ameliorare profilul solului este clar diferenţiat după conţinutul total de săruri solubile. Astfel, orizontul superficial se caracterizează cu grad slab de salinizare, partea centrală a profilului se încadrează în clasa de valori moderat salinizată, iar roca parentală este moderat spre puternic salinizată. Aplicarea nămolului de defecaţie şi fertilizarea ameliorativă nu a influenţat conţinutul de săruri solubile. Din datele prezentate în tabelul 2 se observă că la începutul perioadei de vegetaţie valorile reziduului uscat atât în varianta martor, cât şi în cele tratate cu nămol de defecaţie şi fertilizate, sunt cuprinse între 0,170 şi 0,188%. Un conţinut mai ridicat de săruri solubile (0,221%) s-a înregistrat în varianta cu nămol de defecaţie + gunoi de grajd 60 t/ha. Această creştere a reziduului uscat se datorează conţinutului apreciabil de săruri solubile în îngrăşămintele organice.  Totodată, este important de menţionat că aplicarea amendamentului şi fertilizarea ameliorativă a avut efect benefic asupra conţinutului şi rezervelor de săruri toxice. Mai evident acest impact se observă în variantele cu fertilizare mixtă şi în cele cu îngrăşăminte chimice. În primul caz rezervele de compuşi toxici s-au redus cu 33%, în cel secund - cu 6%. Compoziţia anionică a extractului apos este predominată de sulfaţi cu o participare de 1,52-10,28 me/100 g sol, iar cea cationică - de sodiu cu un conţinut de 1,22-8,22 me/100 g sol. Anionii HCO3- şi Cl-, şi cationii bivalenţi Ca2+ şi Mg2+ ocupă poziţii subordonate.  Din efectele induse de lucrările ameliorative aplicate pe soloneţ cernoziomic automorf trebuie menţionată creşterea reacţiei actuale în prima perioadă de tratare a solului cu nămol de defecaţie.  Astfel, valoarea pH-lui în orizontul arat din varianta cu gunoi de grajd s-a majorat cu 0,40 unităţi, iar în variantele cu fertilizare mixtă şi în cele cu îngrăşăminte chimice creşterea a fost de 0,27, respectiv 0,35 unităţi. Analiza materialului obţinut demonstrează că componentul predominant al acestora este sulfatul de sodiu. În orizonturile superioare de sol Na2SO4 alcătuieşte  cca 49%, iar în cele subiacente şi în roca de solificare acest compus constituie până la 85% din suma totală de săruri.Acţiunea amendării şi fertilizării ameliorative asupra compoziţiei sărurilor solubile se manifestă prin majorarea conţinutului de bicarbonat de calciu şi celui de sulfat de calciu, compuşi inofensivi pentru plantele agricole. Calculele efectuate arată că în orizontul tratat cu nămol de defecaţie şi fertilizat, suma sărurilor toxice este de 59-76% din conţinutul total de săruri solubile, iar în varianta martor acest indice atinge valori de 85-90%. Prin urmare, lucrările pedoameliorative contribuie la modificarea compoziţiei sărurilor solubile prin scăderea compuşilor nocivi.  Regimul salin al soloneţurilor aflate în perioada de ameliorare include totalitatea proceselor de acumulare, de circulaţie şi de export a sărurilor solubile. Principala sursă de acumulare a sărurilor în profilul soloneţurilor automorfe este roca parentală puternic salinizată şi localizată la adâncime mică. În dependenţă de regimul pluviometric şi termic, masa de săruri poate fi spălată în adâncime sau se poate acumula prin flux hidrosalin ascendent în straturile superioare de sol.  O sursă suplimentară de săruri pentru soloneţurile ameliorate este produsul reacţiei de schimb între amendamentul aplicat şi complexul adsorbtiv al solului. Obiectivul ameliorării durabile a solurilor alcalice este realizat numai în cazul în care aceste produse secundare, prezentate prin compuşii sodiului (Na2SO4, NaHCO3) şi magneziului [MgSO4.Mg(HCO3)2] sunt evacuate din zona reacţiei. Nerespectarea acestei condoţii limitează sau chiar compromite efectul ameliorativ ca urmare a reversibilităţii reacţiei de schimb.  Pentru stabilirea tipului de regim salin al soloneţului în perioada de ameliorare a fost utilizat coeficientul sezonier de acumulare a sărurilor [12]. Acest coeficient (CAS) reprezintă raportul dintre rezervele de săruri din toamna şi primăvara aceluiaşi an în unul şi acelaşi strat de sol. În cazul în care CAS>1 se produce salinizarea solului; atunci când CAS=1 procesul de salinizare – desalinizare rămâne echilibrat, iar dacă CAS<1 are loc desalinizarea solului.  La determinarea tipului regimului salin al soloneţului cernoziomic automorf au fost utilizate numai rezervele de săruri toxice. Considerăm că compuşii inofensivi ai sărurilor solubile cum ar fi Ca(HCO3)2 şi CaSO4 nu trebuie incluşi în calcul, deoarece acestea au efecte diferite de celelalte componente ale sărurilor. Corectitudinea acestei metode este argumentată şi prin faptul că în ultimii ani gradul de salinizare a solurilor se determină după conţinutul de săruri toxice. Determinările efectuate la începutul perioadei de ameliorare (anul 2007) demonstrează că pentru stratul arat (0-30 cm) CAS are valori cuprinse între 0,4 şi 0,9. Astfel, s-a constatat că la partea superioară a profilului de sol se instaurează în regim de desalinizare ireversibilă. Prezintă interes caracterul acumulării sărurilor solubile în orizontul subiacent 30-50 cm. În varianta neamendată şi în cea tratată cu nămol de defecaţie separat, CAS alcătuieşte  0,7-0,8. La adâncimea menţionată în variantele ameliorate şi fertilizate acest indice este de 1,1, indicând la procesul de salinizare sezonier ireversibilă. Din aceste observaţii rezultă că sub acţiunea cumulativă a amendării calcice şi fertilizării ameliorative, procesul de desalinizare şi de migraţie a sărurilor, inclusiv şi a celor secundare, provenite în urma reacţiei de schimb, decurge mai intensiv. Evacuarea şi acumularea sărurilor în adâncime confirmă această concluzie. Cercetările privind conţinutul şi compoziţia sărurilor solubile a soloneţului automorf în perioada de ameliorare şi de exploatare arată că chimismul (tipul) de salinizare a solului rămâne practic constant; schimbări mai sensibile se produc numai în conţinutul de săruri, acesta fiind foarte puternic influenţat de condiţiile climatice şi, în primul rând, de regimul pluviometric.   La începutul perioadei de vegetaţie în anul 2008 rezervele de săruri toxice în variantele amendate şi fertilizate nu depăşeau 1,0-2,5 t/ha, comparativ cu 4,3 t/ha la martor (tab.3). Totodată valorile CAS arată o situaţie contradictorie. În solul variantelor neameliorate şi nefertilizate regimul salin se atestă ca desalinizate sezonier ireversibilă. CAS în prima jumătate de metru variază între 0,6 şi 0,9. Pe parcursul perioadei menţionate solul din variantele tratate cu deşeu calcic şi fertilizate, în special pe grosimea de 050 cm, înregistrează o acumulare de săruri, inclusiv şi toxice. Coeficientul sezonier de acumulare a sărurilor pe adâncimea indicată este de 1,1-3,6. Acest fenomen poate fi lămurit prin efectul de majorare a concentraţiei sărurilor secundare (produsele reacţiei de schimb) în orizontul superficial al solului. De asemenea trebuie de menţionat că perioada martie – octombrie s-a caracterizat ca acut secetoasă. Regimul pluviometric la sfârşitul anului 2009 şi pe perioada de vegetaţie a anului 2010 a fost favorabil (moderat umed) şi a creat condiţii de spălare a sărurilor solubile din orizontul ameliorat. În rezultat valorile CAS s-au redus până la 0,6-0,9 şi sunt caracteristice pentru regimul de desalinizare ireversibilă.Din analiza dinamicii indicilor salini pe întreaga perioadă de observaţii se constată o tendinţă accentuată de desalinizare a profilului de sol. Variaţiile sezoniere a conţinutului şi rezervelor de săruri solubile sunt determinate de condiţiile climatice. Acţiunea benefică a amendării calcice şi fertilizării ameliorative este exprimată prin modificarea calitativă a sărurilor solubile şi reducerea conţinutului de compuşi toxici.  Un indicator important în evaluarea efectului lucrărilor ameliorative aplicate pe solurile alcalice este conţinutul şi raportul cationilor schimbabili în complexul adsorbtiv. Amendarea soloneţurilor cu compuşi ai calciului sau ai altor metale polivalente are drept scop substituirea sodiului  schimbabil din complexul coloidal şi coagularea materialului dispersat şi hidropeptizat. Rezultatele obţinute demonstrează o repartiţie diferenţiată a bazelor alcaline şi alcalino-teroase pe profilul soloneţului. Astfel, în orizontul superficial al solului neamendat se conţine 22,00-23,13 me/100 g sol de calciu; în orizonturile subiacente şi în roca parentală  valorile acestui element nu depăşesc 14,4415,40 me. O distribuire inversă pe profilul solului înregistrează sodiul adsorbit. Conţinutul formei schimbabile de Na+ se măreşte de la 18-20 % în orizontul eluvial până la 24-25% în roca de solificare. Caracterul distribuţiei cationului Mg2+  este mai uniform. La începutul perioadei de ameliorare, aplicarea nămolului de defecaţie pe fundalul fertilizării organice, chimice şi mixte a condus la majorarea conţinutului de Ca2+ schimbabil cu 2-4 me şi la reducerea conţinutului de Mg2+ şi Na+  (figura). Utilizarea separată a deşeului calcic nu s-a soldat cu modificări apreciabile în complexul adsorbtiv al soloneţului. După conţinutul de sodiu, stratul superficial de sol în varianta tratată cu nămol de defecaţie şi fertilizare mixtă este slab soloneţizat (9% Na+), în celelalte variante se atestă ca moderat soloneţizat (11-14% Na+). Particularităţile regimului hidrosalin a solului în anul 2008 au contribuit la creşterea uşoară a conţinutului de sodiu schimbabil în stratul ameliorat pe ansamblul câmpului experimental, însă această majorare n-a influenţat gradul de soloneţizare a solului. Cercetările efectuate în anul 2010 (al patrulea an de amendare) scot în evidenţă o îmbunătăţire a stării ameliorative a soloneţului. Pe grosimea 0-30 cm, solul din variantele tratate cu deşeu calcic şi fertilizate se determină ca slab soloneţizat (6-9% Na+), iar cel din varianta nefertilizată se include în categoria moderat soloneţizat (11% Na+). În această perioadă conţinutul de Ca2+ schimbabil a crescut faţă de solul neameliorat cu 5-7 me, atingând valori de 28-29 me, ceea ce echivalează cu 72-78% din suma bazelor de schimb.  Aplicarea deşeului calcic şi fertilizarea ameliorativă a soloneţului cernoziomic automorf a influenţat producţia culturilor agricole. Astfel, la cultura porumbului pentru boabe, cel mai mare spor în recoltă s-a înregistrat în varianta cu nămol de defecaţie şi cu fertilizare mixtă. Acesta a alcătuit 450 kg/ha sau cu 31 – 76 % mai mult decât în celelalte variante. La grâul de toamnă diferenţe de producţie între variantele fertilizate nu au fost depistate. Sporul în recoltă comparativ cu variantele neângrăşate alcătuieşte 250 – 257 kg/ha. Influenţa lucrărilor de amendare şi fertilizare asupra recoltei de floareasoarelui s-a manifestat printr-un adaos de producţie de 590 kg/ha în varianta cu fertilizare mixtă şi 260 – 370 kg/ha în variantele cu îngrăşăminte organice şi chimice.   Concluzii 1. Amendarea calcică şi fertilizarea ameliorativă a soloneţului cernoziomic automorf conduce la majorarea conţinutului de elemente nutritive în sol, implicit la optimizarea regimului de nutriţie a plantelor de cultură. 2. Lucrările pedoameliorative se soldează cu reducerea conţinutului de săruri toxice şi instaurarea tipului de regim de desalinizare sezonier ireversibilă în stratul arat. 3. Tratamentele aplicate pe soloneţul automorf modifică conţinutul şi raportul cationilor schimbabili; la începutul perioadei de expluatare solul variantelor amendate şi fertilizate se încadrează în categoria celor slab soloneţizate. 4. Remedierea însuşirilor chimice şi regimului salin are împlicaţii benefice asupra producţiei plantelor agricole. Spor în recoltă statistic semnificativ a fost obţinut la porumb, grâu de toamnă şi floarea-soarelui. 5. Utilizarea nămolului de defecaţie de la fabricarea zahărului în calitate de  amendament are efect ecologic colateral exprimat prin reducerea suprafeţelor ocupate de acest deşeu şi scăderea riscului de poluare a apelor de suprafaţă cu nutrienţi.