Conţinutul contractelor constituie unul dintre domeniile predispuse fraudei legii în dreptul internaţional privat. Pe de o parte, în această materie funcţionează principiul autonomiei de voinţă al părţilor (lex voluntatis), care favorizează frauda la lege, cu atât mai mult, cu cât legea adoptă concepţia subiectivistă privind limitele libertăţii părţilor în alegerea legii aplicabile, în sensul că nu impune ca legea aleasă de părţi să aibă o legătură obiectivă cu contractul. Însă simplul fapt că părţile aleg o lege aplicabilă contractului, care nu are nicio legătură obiectivă cu acesta, nu trebuie considerat ca fiind o fraudă la lege, atâta timp cât părţile au avut în vedere anumite avantaje licite pe care legea aleasă le acordă. Pe de altă parte, în lipsa alegerii legii aplicabile potrivit principiului lex voluntatis, părţile pot săvârşi fraudarea legii prin schimbarea locului de încheiere sau executare a contractului. Remarcăm, că în dreptul conflictual al R.Moldova prin incidenţa prevederilor art.1611 alin.(1) din Codul civil, posibilitatea unei asemenea fraude s-a redus, având în vedere că legea locului încheierii sau executării contractului nu se aplică, deoarece localizarea obiectivă a contractului se face în sistemul de drept cu care contractul prezintă cele mai strânse legături. Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale „Roma I”, adoptat la Strasbourg la data de 17 iunie 2008 [1, p.7], în art.3 alin.(1) a menţinut principiul aplicării legii autonomiei de voinţă a părţilor în alegerea legii aplicabile fondului contractului, dar a prevăzut măsuri de reprimare a fraudei la lege, cu precădere prin dispoziţiile art.3 alin.(3) şi (4).  Printr-o dispoziţie cu caracter de generalitate, aplicabilă pentru toate contractele la care se referă, Regulamentul Roma I, în art.3 alin.(3) şi (4) instituie o limitare importantă a autonomiei de voinţă a părţilor în cazul în care acestea au făcut aplicabilă o lege care nu are nicio legătură obiectivă cu contractul. conţine dispoziţii de la care părţile nu pot deroga prin convenţii. Acest text stabileşte că „În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în unul sau mai multe state-membre, alegerea de către părţi a unei legi aplicabile, alta decât cea a unui stat-membru, nu aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor de drept european de la care nu se poate deroga prin convenţie, după caz, astfel cum au fost transpuse în statul-membru al instanţei competente”. Ipoteza la care se referă acest text este aceea în care părţile au făcut aplicabil contractului, prin voinţa lor, sistemul de drept al unei ţări terţe, dar toate elementele obiective ale acelui contract se localizează în sfera sistemului de drept al unei sau mai multor ţări-membre. În această situaţie, alegerea părţilor nu este invalidată, ci remediul constă în faptul că respectivul contract va fi supus dispoziţiilor imperative „de la care nu se poate deroga” din dreptul european. Aşadar, este vorba de dispoziţiile imperative de drept european de directă aplicare (cum sunt regulamentele), iar „după caz” şi de cele cuprinse în directive, iar în acest „caz” instanţa competentă va ţine cont de dispoziţiile din directive astfel cum ele au fost transpuse în propriul sistem de drept, adică în lex fori. Per a contrario, celelalte dispoziţii ale legii alese de părţi rămân aplicabile. Remarcăm că protecţia conferită dreptului european prin art.4 alin.(4) din Regulamentul Roma I este stabilită numai pentru ipoteza în care dreptul statului terţ, care nu are legătură obiectivă cu contractul, este aplicabil prin „alegerea părţilor”, adică este lex voluntatis, dar nu şi pentru situaţia când acel drept este aplicabil ca urmare a unei localizări obiective. Termenul de „stat membru” din art.3 alin.(4) din Regulamentul Roma I desemnează toate statele-membre, inclusiv Danemarca, potrivit art.1 alin.(4). Aparent aceste dispoziţii nu privesc însă statele din SEE [4, p.7]. O altă limitare a libertăţii părţilor de a determina legea aplicabilă contractului, însă prevăzută doar pentru anumite contracte speciale, constă în circumscrierea posibilităţii acestora de a alege numai între un număr restrâns de legi care au legătură cu contractul. De exemplu, o astfel de situaţie există în materia legii aplicabile contractului de transport de pasageri, în art.5 alin.(2) teza I coroborată cu teza a II-a din Regulamentul Roma I, precum şi în cea a contractului de asigurare, în art.7 alin.(3).Referitor la legea aplicabilă contractului de transport de pasageri, textele respective prevăd că legea aplicabilă contractului de transport de pasageri poate fi aleasă de părţi în conformitate cu art.3, însă ele pot alege numai legea ţării în care: a) se află reşedinţa obişnuită a pasagerului; sau b) se află reşedinţa obişnuită a transportatorului; sau c) se află sediul administraţiei centrale al transportatorului; sau d) este situat locul de plecare; sau e) este situat locul de sosire. În cazul contractului de asigurare, altul decât cele cărora li se aplică alin.(2), părţile pot alege, în conformitate cu alin.(3), numai una din următoarele legi: a) legea oricărui stat-membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului; b) legea ţării în care îşi are reşedin-ţa obişnuită titularul poliţei de asigurare; c) în cazul asigurărilor pe viaţă, legea statului-membru al cărui cetăţean este titularul poliţei de asigurare; d) pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt statmembru decât cel în care este situat riscul, legea respectivului statmembru; e) în cazul în care titularul poliţei dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală, iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activităţi şi sunt situate în state-membre diferite, legea oricăruia dintre statele-membre în cauză sau legea ţării în care îş are reşedinţa obişnuită titularul poliţei.