Regimul juridic al străinilor în SUA este reflementat de Legea privind imigrarea şi naturalizarea din 1986, cu modificările din 1990, 1991, 2001, încorporată în Codul SUA – US Code, titlul 8 [1]. Există, de asemenea, numeroase memorandumuri şi rapoarte ale Departamentului Justiţiei şi ale Departamentului de Stat, decizii ale judecătoriilor şi interpretări ale legislaţiei făcute de agenţiile de law enforcement, care se adaugă la legislaţia propriu-zisă [2]. Soluţionarea cazurilor concrete poate să fie, de multe ori, complicată şi atipică, fiind necesară recurgerea la avocaţi specializaţi în probleme de imigrare. Cu toate acestea, SUA rămâne ţara care, anual, primeşte numărul cel mai mare de imigranţi. Din aceste considerente – pe de o parte, o legislaţie complicată, iar pe de altă parte, încurajarea imigraţiei legale – regimul juridic al străinilor în SUA nu poate să fie luat ca model de statele europene. Dintre ţările care nu intră în sfera Uniunii Europene, legislaţia cea mai coerentă, care ar putea oferi inspiraţie, este acea în vigoare în Australia. În SUA există numeroase tipuri de viză pentru neimigranţi (de la viza de tip A până la viza de tip S), în funcţie de scopul şederii: diplomat, reprezentant, guvernamental, funcţionari la misiuni permanente, personal tehnico-administrativ, student sau profesor în cadrul unor programe de schimburi, student internaţional, angajare etc. Există, de asemenea, şi vize de imigrare care dau dreptul de reşedinţă permanentă în SUA (deţinători de green-card). O caracteristică a sistemului de vize american este faptul că vizele nu pot fi acordate la frontieră, ci trebuie să fie solicitate şi obţinute în afara graniţelor SUA la unul din consulatele SUA din străinătate. Există şi excepţii, în care vizele se acordă în interiorul ţării, de către INS (Serviciul de Imigrare şi Naturalizare) sau Departamentul de Stat. O altă trăsătură este faptul că beneficiarul unei vize are dreptul de a sosi la unul din punctele de intrare în SUA, dar viza propriu-zisă nu garantează intrarea şi şederea, ofiţerul INS având dreptul, în anumite situaţii (cum ar fi cazul în care tipul de viză nu este în concordanţă cu scopul declarat al călătoriei sau când nu se face dovada că are mijloace financiare de a se întreţine în SUA să refuze intrarea cetăţeanului străin, deşi are o viză valabilă. La intrarea în SUA ofiţerul INS ştampilează formularul I-94 cu data intrării, precum şi cu data la care se acordă dreptul de şedere în SUA Ofiţerul INS poate să acorde o perioadă mai scurtă sau mai lungă decât aceea prevăzută iniţial de viză. Din acel moment, formularul I-94 este cel care reglementează şederea străinului în SUA şi nu viza. Astfel, există numeroase cazuri în care prin I-94 se acordă dreptul de şedere de 6 luni, deşi iniţial viza a fost acordată pentru o lună, după cum se acordă o perioadă mai scurtă decât cea prevăzută de viză sau este posibil să se refuze intrarea. De regulă, vizele se acordă la consulatul din ţara de reşedinţă a solicitantului. În unele ţări şi în anumite cazuri, consulatul poate să fie de acord ca cererile de viză să fie trimise prin poştă, dar funcţionarii consulari au dreptul să solicite prezentarea în persoană pentru interviu. Consulatele SUA din ţările în curs de dezvoltare au un procent mare de refuzuri de viză, de aceea, pentru obţinerea vizei, solicitanţii se adresează într-o ţară terţă, dacă nu au depăşit termenul de şedere în SUA sunt în „statut legal” şi au făcut „în termen” cererea de viză sau de prelungire a acesteia. Având în vedere că legislaţia SUA prezumă că toţi solicitanţii de viză sunt potenţiali imigranţi, pentru a obţine o viză de neimigrant, este necesar ca solicitantul de viză să facă dovada intenţiei sale de a nu imigra în SUA. Această probă se face, de regulă, prin demonstrarea unor legături puternice, familiale, financiare – bunuri imobile, cont bancar, firmă etc. – pe care le are în ţara sa de origine. De asemenea, nu trebuie să se încadreze în motivele de excludere, cum ar fi comiterea unei infracţiuni grave sau o boală contagioasă. Paşaportul care se prezintă pentru acordarea vizei trebuie să fie valabil pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la data la care se solicită viza. În cazul unui refuz de viză la unul din consulatele SUA, solicitantul are dreptul să mai aplice încă o dată sau să se adreseze Departamentului de Stat care, în anumite cazuri, poate să dispună acordarea vizei. În cazul în care ofiţerul de imigrare refuză să acorde dreptul de intrare în SUA, cetăţeanul străin are dreptul la o „audiere” de către judecătorul de imigrare. Viza de imigrant, adică dreptul de reşedinţă permanentă se poate acorda în trei situaţii, şi anume: vize bazate pe angajarea în muncă sau efectuarea de investiţii; loteria vizelor; vize bazate pe motive familiale (reîntregirea familiei, căsătorie, relaţia părinte-copil, frate-soră etc.). Există cazuri în care se poate refuza acordarea dreptului de reşedinţă, în principal dacă solicitantul a comis o infracţiune de o anumită gravitate (terorism, trafic de droguri, prostituţie timp de 10 ani, cinci ani detenţie pentru două infracţiuni etc.) sau prezintă pericol pentru securitatea naţională a SUA. Regimul juridic al angajării forţei de muncă străine în Statele Unite ale Americii este reglementat de Legea privind imigrarea şi naturalizarea. Potrivit acestui act normativ, categoriile de străini care desfăşoară activităţi lucrative în SUA sunt următoarele: – categorii cu regim temporar – a) angajaţi în regim temporar (viza H); b) persoane străine transferate în cadrul aceleiaşi companii (viza L); c) cetăţeni ai statelor membre NAFTA (Canada şi Mexic); d) cercetători şi artişti (viza D); e) studenţi (viza F). – categorii cu regim permanent (imigranţi) – a) persoane cu prioritate de angajare (viza EB-1); b) persoane cu atribuţii excepţionale (viza EB2); c) persoane cu specializări în anumite domenii (viza EB-3); d) persoane cu activităţi religioase (viza EB-4); e) investitori (viza EB-5).  Permisele de şedere permanentă în SUA, cunoscute şi sub denumirea de green cards, sunt eliberate străinilor care sunt în posesia unei vize de imigrare. În comparaţie cu o viză de nonimigrant, viza de imigrant permite posesorului să rămână pe teritoriul american o perioadă de timp nedeterminată şi să-şi caute de lucru sau să facă o afacere fără să solicite o aprobare prealabilă a Serviciului de Imigrare şi Naturalizare (INS). Permisul de şedere permanentă dă posibilitate străinului să obţină un document de călătorie american pentru străinătate, cu posibilitatea de a reintra pe teritoriul SUA.  Măsura deportării este luată împotriva străinului care se află pe teritoriul SUA şi care nu părăsesc această ţară la cererea INS. Străinul este deportat în următoarele situaţii: a) se află ilegal pe teritoriul SUA; b) a săvârşit fapte penale; c) a prezentat documente false de identitate; d) prezintă un pericol pentru interesele de securitate ale SUA. Străinul care are o şedere permanentă, în SUA de cel puţin 7 ani poate să solicite INS reexaminarea măsurii deportării, chiar şi în cazul în care a fost condamnat pentru o pedeapsă de până la 5 ani. Cetăţenia SUA se dobândeşte la naştere şi prin naturalizare. Cetăţenia este acordată la naşterea persoanelor aflate pe teritoriul SUA, cu excepţia copiilor născuţi din părinţi diplomaţi aflaţi la post pe teritoriul american. De asemenea, persoanele născute în străinătate din părinţi americani sunt cetăţeni SUA. Naturalizarea este un proces de dobândire a cetăţeniei SUA pentru persoanele care nu au avut la naştere această cetăţenie. Pentru persoanele care nu s-au născut pe teritoriul SUA, este necesar să obţină statutul de rezident permanent înainte de a aplica pentru cetăţenie.