Adopţia este privită, în principal, ca o manifestare de voinţă săvârşită în scopul creării raporturilor de rudenie civilă prevăzute de lege şi a protecţiei copilului. Adopţia de către un cuplu este cea mai frecventă, fiind şi cea mai eficientă, deoarece conferă copilului un mediu familial adecvat, asemănător unei familii de origine. Tradiţional, adopţia de către mai multe persoane este interzisă, cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie simultan sau succesiv. Adopţia copiilor de către un cuplu de acelaşi sex este un subiect controversat discutat în lume în ultimii câţiva ani. Prin art.7 alin.(1) Convenţia Europeană revizuită în materia adopţiei de copii prevede că legislaţia naţională poate permite adopţia unui copil: a) de către două persoane de sex diferit care sunt căsătorite una cu cealaltă, sau atunci când există o astfel de instituţie, care au încheiat un parteneriat înregistrat; b) de către o singură persoană [1]. De asemenea, potrivit alin.(2) al Convenţiei Europene în materia adopţiei de copii, statele au posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare a convenţiei la cuplurile formate din persoane de acelaşi sex care sunt căsătorite una cu cealaltă sau care au încheiat un parteneriat înregistrat, precum şi la cuplurile formate din persoane de sexe diferite şi de acelaşi sex care trăiesc împreună într-o relaţie stabilă. Convenţia Europeană revizuită în materia adopţiei nu poate fi utilă, deoarece nu a fost ratificată de majoritatea statelor şi nu se poate considera că reflectă o comunitate de vederi actuală între state, ţinând cont de numărul de ratificări în prezent. Odată cu permiterea înregistrărilor căsătoriilor sau a parteneriatelor civile, în unele ţări s-a permis şi adopţia copiilor, având la bază practica judiciară a Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Ca exemplu, în cauza E. B. vs Franţa din 2008, Marea Cameră a Curţii de la Strasbourg a stabilit că refuzul autorităţilor de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul orientării creează o diferenţă de tratament incompatibilă cu drepturile omului. Aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi de familie. Iar în cauza Schalk şi Kopf vs Austria din 2013, Curtea spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de acelaşi sex [2]. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a precizat că adoptarea unui copil de către două persoane de acelaşi sex poate îmbrăca trei forme. Prima este cea de adopţie de către o singură persoană (adopţie monoparentală); a doua este adopţia coparentală prin care un membru al unui cuplu adoptă copilul celuilalt, scopul fiind ca fiecare membru al cuplului să aibă statutul de părinte legal; şi a treia formă este adopţia conjunctă de către cei doi membri ai cuplului. Până în prezent, CEDO a analizat două cauze privind cereri de adopţie monoparentală formulate de două persoane de acelaşi sex şi o cauză privind o cerere de adopţie coparentală de către un cuplu. Instanţa a admis ca fiind pertinentă teza reclamantelor conform căreia familiile fondate de un cuplu de acelaşi sex sunt o realitate pe care dreptul nu le recunoaşte şi nu le protejează. CEDO e conştientă că găsirea unui echilibru între păstrarea familiei tradiţionale şi drepturile minorităţilor sexuale decurgând din Convenţie şi este un exerciţiu prin natura sa dificil şi delicat, care poate obliga statele că concilieze vederi şi interese concurente privite de părţile interesate ca fundamental antagoniste [3]. Tot la acelaşi subiect, apare Recomandarea CM/Rec (2010) 5 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei care prevede în pct. 26, 27 că în luarea deciziilor cu privire la responsabilităţile parentale sau la adopţie nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferinţe sexuale, iar în pct. 23 invită statele-membre să garanteze aplicarea drepturilor şi obligaţiilor conferite cuplurilor necăsătorite, fără nicio discriminare faţă de cuplurile de acelaşi sex şi cuplurile de sex diferit. În prezent, adopţia din partea cuplurilor de acelaşi sex este legală în Andorra, Belgia, Islanda, Regatul Unit, Ţările de Jos, Suedia şi Spania. Suedia, la rândul său, este pionieră în ceea ce priveşte dreptul la adopţie a cuplurilor de acelaşi sex. Însă, nu toate aceste ţări recunosc căsătoriile între persoane de acelaşi sex, iar adopţia poate fi efectuată de cupluri de acelaşi sex care sunt necăsătorite sau ce sunt într-o relaţie de facto, sau de parteneriat civil. În Danemarca, Franţa, Germania şi Norvegia, o persoană într-o uniune civilă poate adopta copilul natural al partenerului său de acelaşi sex. În unele ţări, precum Irlanda, persoane heterosexuale sau homosexuale, singure sau în concubinaj, pot înainta cerere pentru adopţie.În 21 de state din Uniunea Europeană se permite uniunea civilă, în 12 state se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar tendinţa lor este în creştere. În prezent, doar în 7 state din Uniunea Europeană nu sunt prevăzute parteneriatele înregistrate: Bulgaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia. Ţările care permit căsătoriile între persoane de acelaşi sex recunosc, în general, şi parteneriatele înregistrate încheiate în alte ţări între persoane de acelaşi sex. La data de 11.05.2016 s-a votat în Parlamentul Italian legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de acelaşi sex. Italia era ultima dintre marile ţări vest-europene care nu avea o astfel de lege, susţinută de CtEDO, dar dezaprobată de Biserica Catolică. Legea conferă cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex drepturi egale cu cele ale cuplurilor căsătorite în privinţa moştenirii, locuinţei, pensiei, vizitelor medicale. Ele vor putea avea, de asemenea, acelaşi nume de familie [4]. Constituţia Republicii Moldova în art. 48 menţionează că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi, iar Codul familiei al Republicii Moldova nr. 1316 din 26.10.2000 în art. 15 stipulează că nu se admite încheierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Pornind de la cele expuse, în Republica Moldova, încheierea unui parteneriat sau o căsătorie între două persoane de acelaşi sex este exclusă. Legea Republicii Moldova privind regimul juridic al adopţiei nr. 99 din 28.05.2010 nu prevede întocmai că nu poate fi adoptat un copil de către două persoane de acelaşi sex. Dar în art. 12 a Legii nominalizate se prevede o condiţie anume, că adopţia copilului de către soţi este permisă numai în cazul în care căsătoria lor durează de cel puţin 3 ani până la momentul depunerii cererii de adopţie. De altfel, nu sunt stipulări în legislaţia Republicii Moldova că o persoană singură nu poate adopta un copil. Preferinţele sexuale ţin de viaţa intimă, privată a omului, şi nu au nevoie de acceptul din partea semenilor sau a statului. Este un drept al omului, consacrat şi garantat de legislaţia naţională şi internaţională. Astăzi sunt destule argumente pro şi contra privind adopţia de către cuplurile de persoane de acelaşi sex, expuse de diverşi specialişti din variate domenii. În cazul în care un copil este dat spre adopţie este pentru că nu are o familie care să-i poată oferi un mediu propice de dezvoltare. Este rolul statului, prin instituţiile responsabile de adopţie, să aleagă cea mai bună soluţie pentru acel copil ca el să se dezvolte armonios. De aceea, este important ca el să ajungă într-o familie obişnuită, cât mai apropiată de cea care i-ar da elementele necesare evoluţiei sale normale. Apreciem faptul că toate cuplurile de persoane de acelaşi sex ar trebui să aibă drepturi egale cu celelalte cupluri, dar ele nu pot substitui o mamă şi un tată. Rolul celor doi părinţi este vital în dezvoltarea oricărui copil pentru că fiecare aduce anumite elemente în educaţie şi fiecare în modul său facilitează dezvoltarea unei anumite părţi a personalităţii copilului. Considerăm că comunitatea noastră, fiind una tradiţională, nu este pregătită pentru o adopţie de către două persoane de acelaşi sex şi, de altfel, copilul nu este o proprietate, şi nu trebuie să fie subiectul unor experimente sociale.