Secretul comercial reprezintă informaţia care nu este general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informative, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile pentru a fi păstrată confidenţialitatea acesteia. Potrivit art.17 al Legii concurenţei nr.183 din 11.07.2012: se interzice obţinerea şi/sau folosirea de către o întreprindere a informaţiilor ce constituie secret comercial al concurentului, fără consimţământul lui, dacă acestea au adus sau pot aduce atingere intereselor legitime ale concurentului [1]. Iar potrivit art.1 al Legii nr.171 din 06.07.1994 cu privire la secretul comercial (în continuare Legea nr.171/1994), prin secret comercial se înţeleg informaţiile ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare, de activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui [2].  Este necesar să evidenţiem faptul că Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20.03.1883 [3] nu conţine reglementări privind secretul comercial, în pofida faptului că protecţia secretului comercial are un rol important în menţinerea unui concurent pe piaţă. Folosirea unor informaţii confidenţiale sau destăinuirea secretului comercial este considerată drept o acţiune ilegală, iar efectele acesteia asupra entităţii concurente sunt devastatoare, pierderea puterii concurenţiale şi a întâietăţii economice fiind doar unele din ele. Singura definiţie armonizată a secretului comercial se află în Acordul TRIPS al Organizaţiei Mondiale a Comerţului [4] şi are la bază trei condiţii cumulative: caracterul secret; valoarea comercială; deţinătorul legitim trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru a asigura confidenţialitatea secretului comercial. Într-o abordare, noţiunea de secret include mai întâi un conţinut material, constând într-un fapt legat de funcţionalitatea întreprinderii prejudiciate şi care prezintă interes legitim pentru acea unitate industrială sau comercială. Totodată, secretul implică un conţinut intelectual, în sensul că faptul arătat este ignorat de public şi, în plus, sustras divulgării prin dispoziţii legale sau prin norme interne ale întreprinderii în cauză [5, p.17]. Unele state fac disctincţie între noţiunile de: secret de producţie şi secretul comercial. Astfel, secretul de producţie cuprinde informaţiile cu caracter tehnic (ex., metode de producere, date despre utilaj, formule chimice, prototipuri, modele. Pe când secretele comerciale se referă la metode de marketing, tipuri de contract, business plan, strategii de publicitate, numele clienţilor. Este de menţionat faptul că tipul informaţiilor care pot constitui secret comercial depind de domeniul de activitate al agentului economic. Totuşi există câteva condiţii ce pot influenţa categoriile de informaţii care ar putea constitui un secret comercial:  1. Dacă informaţia este cunoscută publicului sau pieţei căreia îi este adresată;  2. Cantitatea de efort şi de bani investită de comerciant în dezvoltarea şi păstrarea informaţiilor secrete;  3. Valoarea informaţiei pentru comerciant şi pentru concurenţii lui;  4. Volumul de măsuri luate de comerciant pentru protecţia caracterului secret al informaţiei şi posiblitatea obţinerii informaţiei de către alţii. În continuare exemplificăm unele modalităţi prin care poate fi lezat secretul comercial: – Utilizarea şi dezvăluirea secretului comercial de către angajaţi (inclusiv foştii). Potrivit regulii generale, angajatul este obligat să acţioneze cu bună-credinţă faţă de angajator, această regulă păstrându-se şi după încetarea contractului individual de muncă. După încetarea contractului individual de muncă, angajatul este obligat să dezvăluie informaţii confidenţiale ce ţin de activitatea angajatorului, pe care le-a cunoscut, în virtutea funcţiei deţinută pe perioada angajării.  – Utilizarea şi dezvăluirea secretului comercial de către concurenţi. Concurenţa este şi o luptă acerbă pentru obţinerea şi menţinerea unor noi clienţi. În acest sens, concurenţii sunt mereu interesaţi de cunoaşterea secretelor comerciale ale celorlaţi comercianţi. Totuşi, concurenţi trebuie să respecte normele etice şi de onestitate în activitatea lor şi să nu tindă spre deţinerea informaţiilor confidenţiale ale concurenţilor. Altfel spus, să respecte normele de concurenţă loială şi să participe la dezvoltarea unei concurenţe sănătoase. Legea nr.171/1994 în art.3 defineşte acţiunea de divulgare a secretului comercial, prin care se înţeleg acţiunile intenţionate sau din imprudenţă ale funcţionarilor publici, demnitarilor de stat, lucrătorilor agentului economic, precum şi ale altor persoane care dispun de informaţii ce constituie secret comercial care le-au fost încredinţate sau le-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca lor, ce au condus la dezvăluirea prematură, folosirea şi răspândirea necontrolată a acestora. Fapta ilicită în acest caz reprezintă divulgarea secretului comercial, care rezultă din prevederile contractuale asumate şi se referă la informaţii confidenţiale, modalitatea riguroasă în care acestea pot fi folosite, clauze privind obligaţii de informare şi notificare, clauze care pot include şi limitări, excluderi şi sancţiuni în cazul nerespectării dispoziţiilor contractuale. Astfel, obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului este o formă a dezorganizării activităţii de întreprinzător ce ţine de orice concurent, orice piaţă a produselor.  Una din modalităţile care periclitează protecţia secretului comercial este spionajul economic. Spionajul economic este transpus în realitate prin deconspirarea şi exploatarea de către agentul economic a secretelor de producţie sau comerciale ale concurentului de pe piaţă. Deţinerea unor anumite date, informaţii poate reprezenta uneori cheia spre extinderea cifrei de afaceri. Astfel, informaţia poate face diferenţa dintre succes şi eşec, iar dacă un secret comercial este furat, concurentul poate avea un avantaj în plus faţă de alţi competitori. Informaţia de care competitorii sunt interesaţi ar putea fi: liste cu clienţi, documente ce ţin de cercetare, experimente sau planurile unui nou prototip. O altă modalitate o constituie coruperea personalului. De cele mai multe ori, acţiunea de corupere a personalului ţine de angajaţii care deţin informaţii deosebit de importante, cum ar fi: specialişti IT, economişti, jurişti etc. Faptul de concurenţă neloială prin coruperea personalului se poate realiza prin: oferirea serviciilor de către un angajat al companiei victimă unei alte intreprinderi sau acceptarea unei asemenea oferte; angajarea unor persoane infiltrate ca concurent pentru a dezorganiza activitatea angajatorului; provocarea concedierii unor salariaţi pentru a constiutui o altă intreprindere concurentă care să capteze clientela acelui comerciant ş.a. Referindu-ne la efectul generat de divulgarea secretului comercial, acesta trebuie evaluat în legatură cu gradul de importanţă a informaţiilor şi a datelor obţinute şi divulgate, precum şi asupra urmărilor imediate ori ulterioare acestei fapte, care poate produce un dezechilibru în mediul concurenţial, poate destabiliza o relaţie socială, politica naţională ori internaţională în domeniu.