Anxietatea este o stare emoțională frecvent întâlnită, pe care o experimentăm cu toții în diverse perioade și situații de viață. Este un sentiment normal, care poate fi de folos, anxietatea moderată poate motiva sau poate proteja în unele situații de risc. Totuși, anxietatea poate deveni copleșitoare, să apară în situații cotidiene care nu implică un pericol real și să limiteze funcționarea și dezvoltarea normală a copilului. Elevii de vârstă școlară mică pot manifesta teamă, nelinişte şi nesiguranţă, acestea fiind elemente ale anxietăţ ii care afectează dezvoltarea elevului din clasele primare, inclusiv rezultatele sale școlare. În literatura de specialitate se atestă cercetări asupra problemei anxietății școlare și factorii generatori ai acesteia. Mai puține studii se referă la influența anxietății asupra succesului școlar la elevii din ciclul primar, fapt care a permis identificarea problemei de cercetare. Ipotetic, presupunem că anxietatea este un factor determinant al insuccesului școlar. Astfel, elevii care manifestă un nivel înalt de anxietate înregistrează insucces școlar. În Dicționarul praxiologic de pedagogie, „anxietatea este o stare afectivă difuză, de insecuritate, de neliniște, de anticipare a unor evenimente negative, de așteptare încordată, de teamă nedeterminată și nejustificată” [1]. Anxietatea reprezintă un sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectual, al unui pericol neprecizat care ar urma să se producă. Cauzele anxietății sunt multiple, diferiți factori favorizând apariția acesteia, precum: 1) factorul genetic – nivelul general de emoționalitate, modul de răspuns emoțional la stimuli și situații este moștenit genetic; 2) stilul parental – unii părinți sunt hiperprotectivi și copiii care manifestă un grad de control ridicat sunt mai predispuși la tulburarea de anxietate; 3) factorii cognitivi – structura creierului și reacțiile chimice de la nivelul acestuia pot determina tulburările de anxietate ale copilului; 4) factori de mediu – anumite situații pot favoriza apariția unei tulburări de anxietate la copil, de exemplu: schimbarea școlii [2]. Semnele şi simptomele anxietății includ: a) la nivel fizic: durere în piept sau disconfort; disconfort sau durere de stomac, greață; amețeală, buimăceală, mers nesigur; minte încețoşată, detașare de sine; senzații de frig sau de cald; b) la nivel psihoemoțional: gândire axată pe reflectarea asupra evenimentelor trecute, pe analizarea minuțioasă a situaţiilor și reacţiilor, pe sondarea posibilităților viitoare şi pe îngrijorare. Comportamentul elevilor care indică anxietatea se manifestă prin neimplicarea în clasă, teama de a vorbi sau de a ridica mâna la ore; frica excesivă de a nu greși; dorinţa de a avea o ”înfățișare perfectă” și de a realiza temele fără nicio eroare [3]. Copiii anxioși caută adesea un umăr de sprijin. Fireşte, au nevoie de cineva în care să aibă încredere și care să-i liniştească și să-i asigure că lucrurile sunt în regulă. Această dependență este parte a dansului anxietății. În concluzie, precizăm că anxietatea este un factor determinant al insuccesului școlar. Un nivel optim de anxietate favorizează performanța. Anxietatea poate fi benefică, pregătind organismul pentru acţiune, având un rol de protecţie faţă de un posibil pericol şi rol adaptativ, dar poate fi anormală, atunci când acaparează şi perturbă activitatea școlarului. Propunem cadrelor didactice următoarele recomandări: includerea metodelor de gestionare a anxietății în procesul educațional; evitarea activităților şi jocurilor competitive în care se iau în consideraţie viteza îndeplinirii activităţilor; oferirea feedback-ului obiectiv-pozitiv, în mod individual (utilizarea prenumelui ori de câte ori se adresează la copil), evitarea comparării între elevi; evitarea stabilirii cerinţelor exagerat de înalte la care elevul nu poate face faţă.