Articolul precedent |
Articolul urmator |
178 0 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
821.135.1(478).09(092) (74) |
Literatură romanică balcanică (Literatură română) (2087) |
SM ISO690:2012 ŞIMANSCHI, Ludmila. Topofilii chișinăuiene în textele lirice ale lui Doina Postolachi. In: Patrimoniul cultural de ieri – implicaţii în dezvoltarea societăţii durabile de mâine, Ed. 5, 22 februarie 2022, Chişinău. Iași – Chișinău: 2022, Ediția 5, pp. 111-112. ISSN 2558 – 894X. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Patrimoniul cultural de ieri – implicaţii în dezvoltarea societăţii durabile de mâine Ediția 5, 2022 |
|||||||
Conferința "Patrimoniul cultural de ieri – implicaţii în dezvoltarea societăţii durabile de mâine" 5, Chişinău, Moldova, 22 februarie 2022 | |||||||
|
|||||||
CZU: 821.135.1(478).09(092) | |||||||
Pag. 111-112 | |||||||
|
|||||||
Descarcă PDF | |||||||
Rezumat | |||||||
În comunicare se analizează spațiu urban empatic chișinăuian, fami-liar, ce devine receptacol, dar și cutie de rezonanță a zbuciumărilor sufletu-lui răvășit și rătăcit, care abandonează traseul destinal format aici și lasă doar amintirea sa, din volumul de poezii de debut Galerie de gânduri de Doina Postolachi. Am relevat faptul că în textele poetice transpare topolo-gia orașului transformat într-o făptură straniu însufleţită: exprimând idiolocalitatea, adică semnificațiile unice ale locului interiorizat și apoi sta-bilit ca experiență trăită la maxim, realizând imersiunea în meandrele sine-lui debusolat. Seria lirică a consemnării plecării din oraș continuă cu schimbarea intenționată a registrului temporal și regimului scriptural: de la înregistrarea directă a trăirii se ajunge la rememorarea rupturii radicale detrecut, de vechile gânduri triste, pentru a se detașa definitiv, fără posibilitate de regret și revenire. Percepția orașului-capitală generează spaţii mentale poetice asociate unor sentimente de timp încremenit, recluziune negativă provincială, zădăr-nicie sterilă, care în niciun chip nu corespunde, nu răspunde dorinței de ma-nifestare a vitalității debordante a tinereții avide de schimbare ontologică. Ca semn al neuitării care mai bântuie sufletul, personajul liric cere refacerea traseului factual prin oraș, dar și revenirea în locul unde i se poate oferi șan-sa să-și ia avântul din nou, după o încercare eșuată. Reîntâlnirea cu orașul e mai puțin dureroasă și, peste un timp, de acum, nu mai este simțit același chin de gânduri rele, din contra, sunt resuscitate topofiliile și sunt recupera-te treptat, odată cu obiectele purtătoare de energie pozitivă din alte timpuri, și încrederea, și singurătatea benefică. |
|||||||
|