Sport can be considered a "semiotic universe" whose complex function is the communication between individuals - especially the nonverbal form and its expression, competition, provides significant matrix to conduct exchanges. This study aims to identify how communication can be achieved effectively within sports activities, and barriers that may arise. Communication in sport is a dynamic practice that exercises several functions within the sports industry from branding, reputation management and customer service, sales, marketing and sponsorship. Principles can assure a effectively communication in sporting activities: communication must be understood as technical networking and flow of information, where necessary precision and speed issue and deliver the message clearly; communication should be regarded as semantic: the correspondence between existing codes and decoding the message issue between language use and meaning, anticipating possible distortion of information, meaning; communication must be interpreted in terms of efficiency as optimization organization channels of information, communications networks; communication must be understood as retroaction, feedback, towards the identification of effects, disruptive causes and decisions bridging relief and development. Although communication lies in the attention of coaches, athletes and managers, however it is not always effective because of barriers that may arise on: the hierarchy that is a manager in the sense that employees tend to believe what they say manager at the top level, whether true or not; misuse of tactical and technical language that is not received by athletes; simple inattention and misunderstanding by those involved in sporting activities, the instructions sent by coaches / managers and their lack of interest to analyze the feedback coming from students / athletes / employees; low motivation of individuals involved in sporting activities; disregard of others needs; using an inaccessible language for communication partner; communication is not accompanied by action.

Sportul poate fi considerat un „univers semiotic‖ a cărui funcţie complexă este reprezentată de comunicarea între indivizi – în special de formă nonverbală şi a cărui expresie, competiţia/cooperarea, oferă matricea realizării unor schimburi semnificative. Scopul acestui studiu este de a identifica modul în care comunicarea se poate realiza eficient în cadrul activităţilor sportive, precum şi a barierelor ce pot apărea în procesul de desfăşurare a acesteia. Comunicarea în sport este o practică dinamică care exercită mai multe funcţii în cadrul industriei sportive de la branding, managementul reputaţiei şi servicii pentru clienţi, la vânzări, marketing şi sponsorizare. Principiile care pot asigura o comunicare eficientă în cadrul activităţilor sportive: comunicarea trebuie înţeleasă ca tehnică de relaţionare şi circulaţie a informaţiilor, unde se impun precizia şi rapiditatea emiterii şi transmiterii mesajului cu claritate; comunicarea trebuie analizată ca semantică: gradul de corespondenţă între codurile existente de emitere şi descifrare a mesajului, între limbajul utilizat şi semnificaţia dată, anticiparea posibilelor deformări ale informaţiilor, sensurilor; comunicarea trebuie interpretată din perspectiva eficienţei ca optimizare a organizării canalelor de informare, a reţelelor de comunicare; comunicarea trebuie înţeleasă ca retroacţiune, feed-back, în direcţia identificării efectelor, cauzelor perturbatoare şi luării deciziilor de corelare, ameliorare, dezvoltare. Deşi comunicarea stă în atenţia antrenorilor, sportivilor şi managerilor, totuşi ea nu este întotdeauna eficientă din cauza unor bariere care pot să apară referitoare la: nivelul ierarhic pe care se află un manager, în sensul că angajaţii au tendinţa să creadă ceea ce le spune managerul de la nivelul de vârf, indiferent dacă este adevărat sau nu; folosirea necorespunzătoare a limbajului tehnico- tactic şi care nu este recepţionat de sportivi; simpla neatenţie şi neînţelegere de către subiecţii implicaţi în activităţile sportive, a instrucţiunilor transmise de antrenori/manageri şi lipsa de preocupare a acestora pentru a analiza feed-backul provenit de la studenţi/ sportivi/ angajaţi; motivaţia scăzută a subiecţilor implicaţi în desfăşurarea activităţilor sportive; desconsiderarea nevoilor celorlalţi (un partener de dialog care manifestă preocupare faţă de cerinţele comunicate este mult mai interesant, atractiv decât altul interesat doar de satisfacerea propriilor cerinţe); utilizarea unui limbaj inaccesibil partenerului de comunicare; comunicarea nu este însoţită de fapte.