Ca perspectivă de abordare, comunicarea își propune să urmărească retrospectiv unele practici vestimentare, caracteristice vieții artistice de odinioară în cultura națională. Demersul se întemeiază pe studiul surselor scrise și iconografice care, în opinia noastră, sunt nu doar edificatoare, ci și revelatoare din punct de vedere istoric, documentar și estetic. Se încearcă o restituire, fie și parțială, a unui element identitar din patrimoniul cultural național, care, prin limbajul său vizual, capta atenția celor din jur, scoțând, totodată, în evidență apartenența la o anume categorie socială sau profesională a individului sau grupului, condiționându-i vestimentația și piesele componente obligatorii ale acesteia. Cu trecerea timpului, unele elemente au dispărut sau se mai păstrează izolat în anumite comunități, altele și-au modificat aspectul. Personalizând purtătorul sau purtătorii, imaginea exterioară a veșmântului reflecta mentalități, tradiții, mediul, atmosfera și perioada istorică, în care se manifesta. Vom prezenta unele observații preliminare, referitoare la câteva ansambluri vestimentare, la funcțiile utilitare, ceremoniale și simbolice ale acestora, caracteristice producțiilor cultural-artistice din substrat, precum și celor de mai târziu, specifice vieții de la curțile domnești. Atât unele, cât și altele sintetizează dimensiunea existenţială şi spirituală a etniei care le-a creat. Exemplele extrase din sursele analizate ilustrează doar o parte din practicile vestimentare, întâlnite în spațiul cultural-artistic din secolele trecute. Demersul pe care îl propunem schițează tabloul parțial al tematicii, specificate în titlu. Un studiu aprofundat ar oferi date suplimentare, mult mai concludente, ce ar etala gusturile și estetica timpului, precum și alte elemente de epocă, caracteristice veșmintelor din mediul de referință, elemente provenite fie din tradiția autohtonă, fie din cea orientală, subliniind astfel diversitatea și specificitatea inconfundabilă a acestora.