Fortificaţia se află la marginea de nord-est a satului Ţareuca, raionul Rezina, în dreapta drumului naţional R13 (Bălţi-Râbniţa), în punctul numit de localnici La Cetate sau Pe Cetate. Situl a fost descoperit în anul 1980 de către Ion Hîncu, care îl descrie sumar în câteva publicaţii (Хынку 1987, 46-48; Hîncu 1993, 104-105). Aceeași informaţie succintă se regăsește într-o serie de repertorii, elaborate ulterior (Leviţki 1993, 24; Zanoci 1998, 158; Arnăut 2003, 272-273). În aprilie 2021, cu scopul de a verifica starea de conservare și de a stabili coordonatele (GPS) sitului, la periferia de nord-est a localităţii Ţareuca au fost întreprinse cercetări arheologice de suprafaţă. Ca urmare s-a stabilit că cetatea – având coordonatele 47°45’7.39”N; 28°53’7.97”E – este amplasată, după cum menţiona și I. Hîncu, pe un promontoriu cu altitudinea relativă de cca 5-6 m, format de două vâlcele. Incinta de formă quasi-ovală, cu dimensiunile de cca 110×95 m (0,9 ha), a fost delimitată de jur-împrejur** de un sistem defensiv artificial. Pe latura de est, cea mai accesibilă, se păstrează actualmente vestigiile unui „val” de formă ușor arcuită în plan, cu lăţimea la bază de cca 12 m și înălţimea de cca 1,2-1,8 m, în faţa căruia poate fi sesizat un șanţ lat de cca 10 m și adânc de cca 1,0-1,5 m. Pe restul laturilor, protejate de maluri relativ abrupte, pe muchia promontoriului, se păstrează ruinele unei construcţii defensive, care, actualmente, are forma unui „val” cu lăţimea la bază de cca 3-4 m și înălţimea de 0,3-0,5 m. La marginea de nord-est a fortificaţiei, între capătul „valului” mare (de est) și cel de pe latura de nord este o întrerupere cu lăţimea de cca 3 m, care poate fi interpretată drept o poartă de acces. Prin ea trece un drum, practicat și în prezent, care duce spre fundul vâlcelei, unde, la momentul de faţă, se află un izvor. O sursă de apă similară a fost atestată și la poalele cetăţii, în partea de nord-vest. Partea de sud-vest a sitului este afectată de o gospodărie (abandonată), restul suprafeţei fiind înţelenită. Din aceste considerente, nu a fost posibilă recoltarea de la suprafaţa solului a unor materiale arheologice cronoindicatoare. I. Hîncu însă menţionează prezenţa aici a mai multor fragmente de ceramică getică din sec. IV-III a. Chr. Stabilirea perioadei de funcţionare a acestei fortificaţii va deveni posibilă doar în urma unor sondaje arheologice, preconizate în viitor.