În articolul de faţă, se analizează noi perspective ale marketingului educaţional la nivelul învăţământului universitar în contextul celor patru componente tradiţionale – produs, preţ, loc, promovare, dar şi celor mai noi suplimentate – politici, oameni, performanţe.  Efortul pentru un marketing de succes, de multe ori, începe cu redefinirea noţiunii de „marketing”, care după Philip Kotler este una foarte dinamică, contemplativă, echilibrată şi incluzivă. Astfel, marketingul este analiza, planificarea, implementarea şi controlul programelor formulate şi atent concepute pentru a contribui la schimbarea valorilor pe piaţa muncii, în scopul realizării obiectivelor organizaţionale. Eforturile unui marketing de succes se bazează pe o atentă cercetare bazată pe evaluarea mediului intern şi extern. Programele formulate trebuie puse cu atenţie în aplicare şi monitorizate acele care se referă la produs, preţ, loc şi promovare, care şi constituie axa principală a marketingului. Scopul principal al marketingului este de a ajuta universităţilor să stabilească relaţii de schimb cu publicul-cheie. Donatorii, studenţii şi absolvenţii trebuie să fie dispuşi să facă schimbul valorilor lor (monetare şi de timp) cu valorile oferite de către universitate (calitate, reputaţie, prestigiu, rezultate, potenţialul de câştig etc.). Eforturile de marketing sunt cel mai adesea îndreptate la schimbarea comportamentului oamenilor, în acest caz, studenţi, donatori, sau orice grup de persoane de care instituţia depinde sau cu care trebuie să interacţioneze. Toate universităţile depind de resurse, în primul rând, de cele financiare, pentru a susţine calitatea şi diversitatea, de aceea fiecare trebuie să direcţioneze eforturile de marketing pentru a facilita fluxul de şcolarizare, taxe şi de finanţe către instituţie.  Aşa cum s-a menţionat mai sus, cele patru variabile (produs, preţ, loc şi promovare) sunt componentele marketingului şi constituie strategia de poziţionare pe piaţă a universitaţii, care uneori sunt numite şi mixul de marketing. Unii consideră că la universitate produsul este ceea ce este predat în sala de clasă, alţii cred că sunt studenţii sau ceea ce un absolvent poate face cu competenţele profesionale formate. Pentru scopurile universităţii, produsul este definit ca: suma valorilor spirituale/dimensiunilor academice, sociale, fizice a unei instituţii şi oportunităţile care sunt disponibile pentru absolvenţii acesteia. Modul în care o instituţie decide să mixeze produsul lor să depindă de misiunea sa, de fondator şi modul în care administraţia interpretează misiunea şi o articulează prin viziunea proprie. Cu toate acestea, gama de produse trebuie să recunoască şi chiar să anticipeze realităţile pieţei.În mod tradiţional, universităţile s-au concentrat pe un singur aspect al preţului: costul în bani pentru participare la studii, deşi preţul joacă un rol mult mai mare în piaţă, deoarece există componenta monetară şi nonmonetară. Dacă vorbim de recrutarea studenţilor, ei sunt interesaţi de costul redus monetar, cu toate ca trebuie „să lupte” cu costurile nonmonetare – uneori semnificative (zonă neatractivă, consiliere, ghidare în carieră, locaţie, deplasarea spre campus, bibliotecă, laboratoare, condiţii pentru sport, servicii alimentare, servicii de sănătate). Este foarte important ca universităţile să înţeleagă complet relaţia dintre costuri şi beneficii, pentru că această relaţie afectează modul în care luăm decizii. Cercetarea se desfăşoară cu fiecare public-ţintă important pentru a descoperi modul în care sunt percepute costurile şi beneficiile relaţiei sale cu instituţia. Din punct de vedere istoric, locul a fost legat de geografie, locul fizic în care o universitate face ceea ce face, mai târziu a fost extins pentru a include timpul şi în ultimul timp afectat foarte mult de multimedia, învăţământul la distanţă, TV prin cablu, precum şi alte minuni electronice care permit instituţiilor de a schimba locul şi timpul. Publicul-ţintă va poziţiona locul ca una dintre următoarele: un atribut pozitiv al instituţiei, un atribut negativ sau un atribut neutru. Dacă publicul-ţintă percepe locul ca prestigiu, bogat în resurse, acest punct de vedere pozitiv poate fi o parte puternica a mixului de marketing. Se poate de folosit locul pentru a compensa alte părţi ale mixului de marketing pe care publicul-ţintă le va găsi mai atractive. În multe privinţe, promovarea presupune comercializarea celorlalte trei componente (produs, preţ, loc) prin căi, cum ar fi publicitatea, publicaţii, poşta electronică, contacte personale etc., adică promovarea implică aducerea unui mix de produs, preţ, loc în atenţia publicului-ţintă. Un efort de adevărat marketing presupune crearea unui produs care este apreciat la un preţ pe care oamenii îl vor plăti, într-un loc în care oamenii vor veni. Dar al patrulea ingredient – promovarea şi este catalizatorul. Produsul, pretul, locul trebuie să fie aduse la cunoştinţa oamenilor, prin promovare. Universităţile care încearcă să dezvolte un plan puternic de promovare pot avea o gamă largă de opţiuni la dispoziţia lor („cuvântul din gură”, telemarketing, revista de publicitate, ziar de publicitate, TV/publicitate cablu, publicitate radio, multimedia (audio, video, dischete, CD-uri, internet), evenimente speciale, contacte directe).  Totuşi, cele patru componente tradiţionale au fost extinse pentru a mai introduce trei concepte: politici, oameni, şi performanţă. Dimensiunea politică a instituţiei poate fi evaluată prin faptul dacă are o subdiviziune de elaborare a politicilor de marketing. Oamenii definesc obiectivele de marketing, scriu planul, pun în aplicare planul. În cele din urmă, succesul de marketing se bazează pe oameni. Marketingul ca performanţă este o extensie a marketingului asupra oamenilor. Performanţa marketingului este performanţa oamenilor care ridică marketingul de la plan la realitate.  Totuşi, dacă potenţialul marketingului este atât de mare, de ce puţine universităţi îl pun în aplicare? Răspunsul cel mai frecvent este: „Nu avem destui bani”. Din analize, s-au constatat mai multe obstacole sistemice ale marketingului: lipsa motivaţiei, nu există angajamentul de sus în jos, nu este încredere că problemele strategice pot fi rezolvate tactic, refuzul de a aborda problemele de „teritorialitate”, refuzul de a efectua o analiză realistă a situaţiei, o definiţie inconsecventă de marketing în rândul administratorilor, confuzii între părţile interesate şi clienţi.