Pentru o activitate prodigioasă în televiziune este necesar de a cunoaşte procesele programării şi ale planificării. Noţiunea „a programa”, la sensul general, desemnează următoarele: a expune tezele, scopurile fundamentale, sarcinile instituţiei, a fixa, a stabili un program, conform căruia urmează să se desfăşoare o activitate. Iar „a planifica” înseamnă a organiza o activitate întocmind planul după care să se desfăşoare diferitele ei faze; a determina cele necesare unei activităţi (cadre, timp, materiale). Planificarea emisiei televizate este un proces multilateral şi complex, având la bază prescripţii, respectarea cărora permite a optimiza eficacitatea acestui proces. Funcţia planificării în audiovizual presupune identificarea obiectivelor, a tacticilor şi strategiilor care duc la îndeplinirea acestora şi care rezultă din politicile editoriale promovate. De regulă, obiectivele sunt legate de mai multe aspecte. În primul rând, de calitatea de a fi serviciu public (programarea trebuie să răspundă în mare parte nevoilor şi intereselor audienţei şi ale comunităţii din care face parte). Universalitatea programului de televiziune este un alt aspect ce trebuie luat în seamă şi care rezultă din utilizarea tuturor formelor şi genurilor de artă, literatură, jurnalistică. Iar volumul unei zile de emisie permite a include o gamă variată de teme. Sarcina este de a optimiza raportul emisiei publicistice, artistice, sportive, pentru copii etc. Necesitatea unei atitudini diferenţiate faţă de diferite categorii de spectatori constituie un alt aspect al planificării. Pe lângă emisiunile de interes general, în program sunt incluse şi cele dedicate unor categorii diferite, sectoare minoritare, rezultând din divizarea populaţiei după principiile socioprofesionale, de vârstă, sex, locul de trai. Dar şi specificul fiecărei zile de emisie – diferite sunt interesele spectatorilor, spre exemplu, în seara zilei de vineri, în zilele de sâmbătă şi duminică în comparaţie cu alte zile ale săptămânii. Planificarea poate fi efectuată în mai multe niveluri organizaţionale: pe instituţii, pe departamente. Indiferent de diversitatea lor (individuale, departamentale sau organizaţionale), obiectivele stabilite trebuie să fie realiste, uşor de controlat, cu termeni concreţi de executare. Planificarea oferă direcţii şi orientare în viitorul organizaţiei [1, p.20]. Dacă ne vom referi la practica canalelor de televiziune nord-americane, planurile majore de dezvoltare sunt expuse în manualul organizaţional (policy book) şi se referă la filosofia staţiei, la politicile editoriale, la atribuţiile corespunzătoare fiecărui tip de activitate, la modul de funcţionare a instituţiei (rolul şi responsabilitatea fiecărui departament, precum şi relaţiile care se stabilesc între departamente), la regulile administrative şi sociale (program de lucru, mod de vestimentaţie, lungimea pauzelor).  Din punctul de vedere al domeniului de aplicare, planurile pot fi clasificate pe domenii funcţionale: planuri de producţie, de marketing, de management al resurselor umane, financiare. Pentru audiovizual, planul de emisie constituie cel mai important element al planului organizaţiei. Dacă luăm drept criteriu perioada de timp pentru care sunt proiectate, planurile sunt elaborate pe termen lung, mediu şi scurt. În majoritatea domeniilor activităţii economice, planurile pe termen lung/mediu sunt pentru 3-5 ani. În limbajul specific planificării, acestea sunt numite planuri strategice. Ele proiectează, de regulă, traiectoria întregii activităţi a organizaţiei în ansamblu. De asemenea, corelează şi armonizează interesele majore ale diferitelor categorii de indicatori şi linii majore de acţiune [2, p.42].  Planurile pe termen scurt, numite planuri tactice, cuprind, de obicei, durata unui an. Planurile tactice conţin ceea ce unităţile de la nivelurile de bază (subdiviziunile) au de făcut, cum trebuie să acţioneze şi cine poartă responsabilitatea pentru îndeplinirea sarcinilor. Aceste planuri, în esenţă, detaliază şi concretizează obiectivele şi directivele planului strategic. Din categoria planurilor pe termen scurt fac parte şi planurile operative. Aceste planuri de fapt sunt programe de acţiune şi includ răspunsuri concrete la întrebările: ce?, când?, unde?, cine?, cum? şi cât? – pentru fiecare activitate specifică. În televiziune, noţiunea de planificare strategică este sinonimă cu noţiunea de planificare de perspectivă, concept care operează cu intervale mai mari de timp, precum ar fi semestrul, anul sau, în cazul producţiei de film şi serial, chiar perioade de 2 ani calendaristici. În această accepţiune, planificarea operativă acoperă nevoile momentului, planificarea pe termen mediu – necesităţile tactice, în timp ce strategia organizaţiei se asigură prin planificarea de perspectivă [3]. Termenul ideal pentru planificarea de perspectivă este cel al aşa-numitelor emisiuni-spectacol – producţia teatrelor, filarmonicii, instituţiilor cinematografice. În fond, este terenul compartimentelor TV de teatru, muzică, film şi cuprind evenimente, precum ar fi Festivalul internaţional „Invită Maria Bieşu”, programele de Ziua Independenţei a Republicii Moldova, „Sărbătoarea vinului”, decada anuală a „Mărţişorului”, concursul Eurovizionului precedat de etapele de selecţie şi alte evenimente notabile – mari concerte anunţate în lume cu posibilităţi de preluare, cum ar fi Concursul de la San-Remo (Italia), „Cerbul de Aur” (România), concertul în ajun de Crăciun de la Viena (Austria), sau în domeniul sportului, cum ar fi turneele finale mondiale şi europene la fotbal, la atletism, Liga Campionilor Europeni de fotbal, Jocurile Olimpice de Iarnă şi de Vară, adică toate evenimentele ce se pot transforma în spectacole televizate de valoare şi cu audienţă îşi găsesc locul în propunerile redacţiilor specializate. În aşa mod pot fi adoptate din timp cele mai viabile decizii în favoarea postului de televiziune. Având în faţă toate posibilităţile oferite unui canal într-o perioadă dată, inclusiv costurile (licenţa, cheltuielile de producţie etc.), factorii de decizie pot hotărî ce anume va căpăta prioritate în funcţie de obiectivele şi de posibilităţile postului. Planificarea tactică, pe termen mediu. Obiectivele canalului de televiziune se disting mai bine atunci când există o ofertă desfăşurată pe durata unei luni, trimestru sau chiar semestru, pe probleme, teme şi direcţii. Astfel, liniile de continuitate se reliefează, se pun în evidenţă mai bine atunci când se analizează programul pe două-trei luni. Companiile electorale, cele de pregătire şi de reflectare a altor evenimente politice, economice, sociale şi culturale, acţiunile educativ-instructive ale postului – acestea sunt doar câteva din punctele de reper ale unei planificări tactice. Planificarea operativă sau curentă reprezintă acţiunea prin care programul a cel puţin trei săptămâni calendaristice prinde contur şi apoi se definitivează, se precizează pe măsură ce săptămâna respectivă se apropie de tipar. Redacţiile producătoare de emisiuni, echipele de creaţie înaintează Direcţiei Programe propuneri concrete pentru întreg acest ciclu. Compartimentul de planificare curentă al direcţiei plasează fiecare propunere în segmentul respectiv al grilei de emisie. Ceea ce ţine de responsabilităţile Direcţiei Programe este de a monitoriza în ce măsură emisiunile prezentate corespund rigorilor politicilor editoriale ale instituţiei, de a semnaliza paralelismele, dublările tematice sau teritorial-geografice, apariţiile excesive ale unor persoane sau personalităţi, invitate în diverse emisiuni, nedorita monotonie a ofertei de film, dar mai ales se scot în evidenţă absenţele din programul săptămânii, acele solicitări importante ale realităţii la care oferta de program nu dă răspuns. Un instrument extrem de util în procesul de planificare, atât a celei operative (curente), cât şi de perspectivă, îl constituie calendarul, care cuprinde toate datele importante ale perioadei: istorice, cultural-artistice, ştiinţifice, social-politice, aniversări, comemorări, sărbători naţionale, evenimente anunţate sau previzibile.  Greşesc acei care consideră că planificarea este un rudiment al vechiului sistem totalitar. „Toate marile televiziuni europene respectă principiile programării pe termen mediu şi lung, făcând disjuncţie netă între mesajele cu regim de actualitate, unde instituţia „se bate”, literalmente, pentru difuzarea noutăţii de ultimă secundă, şi cele de publicistică generală, pentru a nu mai vorbi de producţia artistică, unde fluxul industrial al realizării, cu toate rigorile lui, se răsfrânge benefic asupra planificării şi ritmicităţii în predare, programatorul controlând cu mână sigură procesul, refuzând orice tendinţă de haos şi improvizare păgubitoare” [4, p.365].