Activitatea de înfaptuire a justiţiei se finalizează printr-o manifestare de voinţă care îmbracă forma actului jurisdicţional, act care se bucură în condiţiile legii de autoritatea lucrului judecat. Potrivit Constituţiei, justiţia se înfaptuieşte în numele legii, ceea ce înseamnă că actul de justiţie izvorăşte din normele legale şi forţa lui executorie derivă din lege. Deci, aşa cum arată Montesquieu, actul de justiţie este în ultima instanţă tot un act de aplicare a legii, însa în scopul soluţionării unui conflict de interese. Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra justiţiei îl constituie valorile sociale privitoare la înfaptuirea justiţiei în ţara noastră şi activitatea ce contribuie la înfăptuirea justiţiei. Aceste valori sociale, reglementate de norme juridice, vor deveni ele însele raporturi juridice cu un conţinut complex de drepturi şi obligaţii conexe, la a caror ocrotire concură şi legea penală. La majoritatea infracţiunilor contra justiţiei, obiectul juridic este complex, deoarece alături de justiţie sunt ocrotite şi alte valori sociale, cum ar fi: libertatea, demnitatea persoanei, integritatea corporală sau avutul. De menţionat că fiecare dintre infracţiunile contra justiţiei are şi un obiect juridic special. În ceea ce priveşte infracţiunea de constrângere de a face declaraţii (art. 309 Cod penal al RM), obiectul juridic special este complex. Prin urmare, obiectul jurdic special principal se manifestă prin relaţiile sociale cu privire la contribuirea înfăptuirii justiţiei, sub aspectul neadmiterii constrângerii unor persoane participante la procesul penal să săvârşească acţiuni ce nu corespund voinţei lor, iar obiectul juridic special secundar pune accentul pe relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei [1, p.790]. Unii autori din Federaţia Rusă consideră că obiectul principal al infracțiunii de constrângere de a face declaraţii este activitatea corectă a organelor justiției, inclusiv a organelor care cercetează dosarele penale, iar mai concret – raporturile sociale care asigură un mod de obținere a informației probante care exclude influența ilegală asupra persoanelor care sunt purtători ai acesteia [2, p.109]. Obiectul suplimentar este inviolabilitatea persoanei, inclusiv ocrotirea vieții, a sănătății, a libertății personale, a onoarei și demnității omului. Considerăm oportun de a reitera faptul că stabilirea corectă a relaţiilor sociale la care atentează făptuitorul infracţiunii analizate accentuează nu crearea de obstacole în combaterea criminalității, ci apărarea necesară a drepturilor și intereselor fundamentale ale omului și cetățeanului împotriva unor astfel de încălcări grave din partea autorităților, care sunt inadmisibile, oricare ar fi condițiile și nu pot fi justificate prin niciun fel de scopuri social utile. Interdicția absolută a constrîngerii ilegale, care o conține normele dreptului internațional și cel al Republicii Moldova, concordă pe deplin cu sarcina de combatere a criminalității, pentru că realizarea acesteia constă în tragerea la răspundere și condamnarea doar a persoanelor a căror vinovăție de comiterea infracțiunii a fost dovedită, cu condiția respectării procedurilor legale. În literatura de specialitate rusă, se distinge şi accepţiunea că constrângerea de a face declaraţii se referă la numărul de acte criminale care încalcă simultan mai multe grupuri de relaţii sociale. Obiectul principal direct al constrângerii de a face declaraţii sunt relaţiile sociale, care asigură funcţionarea normală a procuraturii, organului de urmărire penală privind implementarea justiţiei. Obiectul suplimentar – relaţiile sociale, care asigură integritatea fizică, psihică şi morală a persoanei, precum şi relaţiile publice care se integrează în domeniul protecţiei proprietăţii. Noul Cod penal al României, incriminează o infracţiune, considerăm în linii mari similară infracţiunii de constrângere de a face declaraţii, şi anume, influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 Cod penal al României – „(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orce altă procedură juridică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau de corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea” [3]. Autorii români, vizavi de unul din elementele constitutive ale structurii juridice a infracţiunii, punctează faptul că, obiectul juridic special contribuie hotărâtor atât la stabilirea câmpului de incidenţă, de acţiune a normei juridice speciale supuse interpretării, cât şi la includerea într-o anumită grupare, anumită categorie a infracţiunii pe care aceasta o reglementează [4, p. 69-71]. Legiuitorul român, prin această incriminare a urmărit scopul de a întări garantarea accesului liber la justiţie, prin protejarea libertăţii oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a da declaraţii ori de a înfăţişa probele pe care le consideră necesare în raport cu interesele sale, independent de orice formă de presiune exercitată din partea vreunui terţ, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie. Determinând astfel scopul normei penale în discuţie, motivarea acestuia, a fost fixat implicit obiectul juridic special al infracţiunii de influenţare a declaraţiilor constituie relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a avea garantat liberul acces la justiţie, de a se adresa acesteia, de a face în faţa ei declaraţii, de a aduce sau propune probe în conformitate cu interesele sale, liber de orice formă de presiune exterioară. De menţionat că autorii români au determinat că infracţiunea de influenţare a declaraţiilor are un obiect juridic special complex, el fiind completat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei penale care pot fi periclitate prin săvârşirea faptelor care definesc elementul material al laturii obiective a acesteia, în celelalte modalităţi normative de realizare ale acestuia. Aceste relaţii sociale pot forma obiectul juridic special al infracţiunii numai după declanşarea procedurii judiciare odată cu care începe înfăptuirea justiţiei penale. Obiectul material al infracţiunii de influenţare a declaraţiilor apare atunci când apare constrângerea ca mijloc prin care poate fi realizată fapta care defineşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii, care se manifestă prin constrângere psihică ori fizică. Atunci când constrângerea este fizică şi presupune contactul cu corpul unei persoane, acesta este obiectul material al infracţiunii. Chiar dacă se realizează prin mijlocirea acestuia, corpul persoanei împotriva căreia este exercitată constrângerea fizică este obiectul material al infracţiunii. Autorii români Gheorghe Ivan şi Mari-Claudia Ivan consideră că obiectul juridic al infracţiunii de influenţare a declaraţiilor este ramificat în obiectul juridic special secundar, obiectul juridic secundar şi obiectul material [5, p. 256]. Obiectul juridic special principal constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei. În cazul în care fapta se comite prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale referitoare la persoana subiectului pasiv secundar sau la persoana unui membru de familie al acestuia. Obiectul material – infracţiunea de influenţare a declaraţiilor are un obiect material numai în cazul ipotetic în care acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii s-ar realiza prin constrângere fizică, caz în care obiectul material va fi corpul persoanei supuse la această constrângere. Analizând în continuare poziţia autorilor români în ceea ce ţine de obiectul juridic al infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (art.272 Cod penal al României), care considerăm că în linii mari, manifestă similitudini cu obiectul juridic al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii (art.309 Cod penal al Republicii Moldova), menţionăm faptul că – obiectul juridic special principal – valorile sociale ce vizează înfăptuirea justiţiei sub aspectul dreptului pe care îl are orice persoană de a se adresa justiţiei, de a da declaraţii, de a avea acces liber în vederea valorificării intereselor şi drepturilor sale, fără a se exercita presiuni asupra sa. Considerăm oportun de a reitera faptul că criminalitatea organizată, infracţiuni grave, precum traficul de persoane, traficul de minori sau de droguri sunt uneori greu de dovedit din cauza presiunilor ce se exercită de către cei implicaţi în aceste cauze, în calitate de subiecţi activi, asupra persoanelor vătămate, martorilor, experţilor sau interpreţilor. Dinamica fenomenului infracţional ce urmăreşte denaturarea sau împiedicarea înfăptuirii actului juridic, a impus legiuitorului incriminarea în mod complex a acestor fapte, astfel încât activitatea judiciară să se poată desfăşura fără influenţe sau intimidări comise asupra persoanelor implicate sau care ar avea interes să apeleze la organele judiciare. Incriminarea contribuie la „garantarea accesului liber la justiţie prin protejarea libertăţii oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a da declaraţiile, independent de orice formă de presiune exercitată din partea vreunui terţ” [6, p. 127, 128]. Obiectul juridic special secundar – legiuitorul român a urmărit şi ocrotirea valorilor sociale cu privire la libertatea, demnitatea şi integritatea corporală a persoanei asupra căreia se exercită acţiunile de corupere, constrângere sau orice altă faptă cu efect indimidant. Obiectul material – infracţiunea de influenţare a declaraţiilor poate avea ca obiect material (sau ceea ce a fost denumit în doctrină corpus criminis ori corpus delicti) corpul subiectului pasiv în situaţia în care elementul material se realizează prin constrângere fizică. Pentru argumentele expuse la elementul material al infracţiunii, considerăm că operează absorbţia actelor de violenţă şi a ameninţării în conţinutul infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, astfel încît, în această modalitate de comitere, infracţiunea are şi un obiect material.