„În opera lui Cervantes, Nuvelele exemplare sunt o adevărată placă turnantă”, observa Sorin Mărculescu, traducătorul lor în limba română. Însuşi Cervantes era conştient de valoarea nuvelelor sale exemplare, dar şi a celor intercalate în romanul Don Quijote, în care găsim următoarea confesiune, precum că povestitorul (de fapt, Cervantes) ar fi zis: „S-a gândit totodată, că mulţi, purtaţi de luareaaminte pe care o cer isprăvile lui don Quijote, nu şi-ar mai dărui-o şi nuvelelor, ci ar trece prin ele fie cu grabă, fie cu scârbă, fără a lua seama la podoaba şi meşteşugul pe care le cuprind şi care s-ar vădi bine dacă ar ieşi ele singure la lumină, fără a se mai propti în smintelile lui don Quijote şi-n neroziile lui Sancho”. Această declaraţie cu un caracter vădit teoretic, întărită de altele, făcute de scriitorul spaniol în opera sa, poate duce la mai multe concluzii, care determină actualitatea demersului nostru din această comunicare. Prima ar fi conştientizarea de către Cervantes însuşi a valorii nuvelisticii sale, declarate şi în celebrul Prolog către cititor. A doua – importanţa acordată lor ca specie literară aparte, nu ca un element decorativ sau secundar pentru elaborarea unei construcţii mai ample, ca în Don Quijote. A treia – „podoaba şi meşteşugul lor”, frază ce necesită o anumită descifrare. Tocmai în această descifrare şi urmărirea doar a unui singur motiv într-o singură nuvelă – Ţigăncuşa, dintre cele douăsprezece Nuvele exemplare, şi constă noutatea ştiinţifică a comunicării noastre. Aşadar, scopul lucrării este cercetarea motivului drumului în nuvelele lui Cervantes, pentru început în nuvela Ţigăncuşa. Urmărirea acestui motiv a determinat câteva obiective concrete: sintetizarea aspectelor teoretice ale temei anunţate; trecerea în revistă a cercetărilor referitoare la acest aspect, efectuate până în prezent; urmărirea motivului drumului în nuvela Ţigăncuşa; semnificaţiile simbolice ale motivului drumului în această nuvelă. „Prologul către cititor”, care deschide Nuvelele exemplare, reprezintă o adevărată contribuţie estetică a lui Cervantes, ca şi alte prologuri şi prefeţe la operele sale. Nu vom dezbate aici şirul de probleme de ordin teoretic şi istorico-literar ce le conţine în acest prolog, analizate cu multă atenţie de S. Mărculescu. Ne vom opri doar la semnalarea următorului fapt: Cervantes însuşi era conştient de faptul că nuvelele sale conţineau ceva tainic, ascuns de ochiul nepătrunzător, dar plăcut şi gustos, în spiritul umanismului Renaşterii: „ţi-aş arăta poate rolul gustos şi cinstit ce s-ar putea scoate din toate laolaltă, ca şi din fiecare în parte…, vor fi ascunzând cine ştie ce taină care le înalţă”. Două concluzii am putea formula din această afirmaţie: Cervantes considera că nuvelele sale conţin semnificaţii ce trebuie găsite şi descifrate, iar acest lucru poate fi făcut atât în baza unei singure nuvele, cât şi în toate luate împreună. Pe lângă explicarea exemplarităţii nuvelelor, Cervantes mai introduce în „Prolog” o afirmaţie privind caracterul distractiv şi de agrement al nuvelelor, a îmbinării plăcutului cu utilul, introducând o imagine ludică a mesei de biliard, imagine comentată de acelaşi Sorin Mărculescu. Comparaţia cu biliardul, în opinia hispanistului român, „este în cel mai înalt grad expresivă pentru tălmăcirea în limbaj sensibil, dar cifrat, a intenţiei de a conferi corpusului nuvelistic o structură global semnificantă, întemeiată, în primul rând, pe o dinamică interpotenţializată a elementelor individuale, întrucât lovitura de biliard urmăreşte obţinerea unui maximum de percuţii eficiente dintr-un singur impuls iniţial”. Cu alte cuvinte, ne aflăm nu în faţa unei simple culegeri de nuvele, ci în faţa unei compoziţii cu o structură complexă și unitară. Sintetizând ideile expuse în prolog, Sorin Mărculescu menţionează că acesta „conţine toate «semnele» necesare găsirii drumului spre miezul acestei capodopere”. Criticii şi istoricii literari spanioli şi străini n-au trecut cu vederea aceste afirmaţii ale lui Cervantes, cercetând structura volumului şi analizând fiecare nuvelă aparte. Printre aceştia pot fi menţionaţi Joaquìn Casalduero, Werner Krauss, Mariano Baquero Goyanes, Walter Pabst, Bruce W. Wardropper, Harald Wentzlaff-Eggebert şi alţii. În ceea ce priveşte motivul drumului, se evidenţiază interpretarea lui Wentzlaff-Eggebert „Topografia Nuvelelor exemplare”, dar la mişcarea spaţială în nuvelele lui Cervantes s-au referit şi alţi cercetători. Aspectele practice sunt reflectate de faptul că am studiat nuvela lui Cervantes, am extras exemple din text și am analizat motivul drumului din mai multe puncte de vedere. Astfel, în nuvela Ţigăncuşa, motivul drumului poate fi analizat la nivel topografic, adică urmărind drumul urmat de ţigani, de Preciosa şi Andrés, începând cu după amiaza unei zile de iulie, de sfânta Ana, în apropiere de Madrid, trecând prin diferite peripeţii în munţii de lângă Toledo şi terminânduse peste câteva luni la un miez de noapte în casa corregidorului din Murcia, unde se dezvăluie adevărul despre Preciosa. Nobilul Juan de Cárcamo, alias Andrés, parcurge şi el un drum fizic, dar şi unul iniţiatic, pentru a se autocunoaşte şi a-şi pune la încercare propria persoană. Totodată, drumurile ambilor personaje centrale PreciosaConstanza şi Juan-Andrés conduc la unirea lor prin ritul sacru al căsătoriei, familia şi ordinea fiind puse înaintea nomadismului ţiganilor. Iubirea învinge toate obstacolele, iar drumul din această nuvelă este, simbolic vorbind, unul linear itinerant. În loc de concluzii, aducem în evidență o altă abordare a motivului drumului, pe care doar am schiţat-o, ar fi cea bahtiniană, urmărind particularităţile cronotopului drumului în această nuvelă. Urmează să studiem cronotopul drumului şi în celelalte nuvele ale lui Cervantes.