Cursul de antropologie generală se predă studenţilor facultăţii de pedagogie, psihologie şi asistenţă socială. Disciplina este promovată conform planurilor şi programelor tradiţional stabilite. Însă ajunsurile ştiinţei antropologice din ultimii ani au avansat considerabil. Deaceea, pentru a pregăti mai adecvat, mai calitativ viitorii specialişti e necesar ca studenţii să fie familiarizaţi cu noi concepţii antropologice care e lucidează mai realist mecanismele umanizării (antropogenezei).Aşadar, cunoştinţele noastre, atît în domeniul ştiinţelor naturale, cît şi în cel al ştiinţelor sociale, ani de-a rîndul s-au dezvoltat într-o direcţie strict determinată. "Concepţiile noastre evoluţioniste asupra genezei omului la noi s-au format, afirmă profesorul V.Dolinic, conform liniei generale: urmărindu-l pe Engles [1]. Alte teorii şi puncte de vedere asupra devenirii omului nu puteau străpunge bariera ideologică, cimentată puternic în ştiinţele naturale. Totuşi, deşi cu greu, s-a aflat că afirmaţia "munca l-a creat pe om" este îndoielnică. Pe parcursul a multor ani ştiinţa a acumulat multe fapte care contrazic teoria muncii în antropogeneză. Într-un şir de lucrări, cum ar fi: "Apariţia speciilor pe calea selecţiei naturale", "Apariţia omului şi selecţia sexuală" şi "Exprimarea emoţiilor la om şi animale" C.Darvin a demonstrat că apariţia omului poate fi explicată, aplicînd aceleaşi noţiuni ca şi în cazul studierii oricărei specii zoologice: variabilitatea şi ereditatea, mediul de trai, modul de viaţă, selecţia naturală etc.[2]. Formarea omului este un proces lent, treptat, care, de multe ori, îşi schimbă întîmplător direcţiile şi nicidecum nu a fost determinat în prealabil. Dezvoltarea liberă a ştiinţei în ţările apusere, de multe ori, confirmă veridicitatea lui Darvin. Atunci, ce i-a făcut pe fondatorii marxismului-filozofi şi economişti - să impună lumii întregi concepţia lor asupra unei probleme ştiinţifico-naturale. Esenţa "teoriei muncii" propusă de clasici, cunoscută de generaţiile mai în vîrstă, încă din copilărie, constă în rolul hotărîtor al factorilor economici în viaţa animalului-strămoş al omului. Maimuţele, strămoşii omului, au început să folosească uneltele de muncă nu automat, instinctiv, dar conştient. Pentru ca uneltele să fie folosite mai reuşit, membrele anterioare ale animalului trebuiau să fie eliberate de la funcţia de mişcare şi, prin urmare, luau naştere bipediele. Folosirea uneltelor stimulau dezvoltarea encefalului, iar acest fapt asigura perfecţionarea uneltelor. O dată ce complicau uneltele, se complicau şi relaţiile dintre indivizi. Acest punct de vedere n-a fost susţinut de către savanţii-naturalişti din lumea occidentală. În spaţiul ex-sovietic, "teoria muncii" a fost introdusă şi menţinută forţat prin interpretarea denaturată a realităţii. Astfel, în manualele noastre, atît în cele şcolare, cît şi în cele universitre, sunt prezentate nişte figuri cu aspect din ce în ce mai erect, care au în mînă unelte din ce în ce mai perfecţionate, iar encefalul, în cutia craniană, este tot mai voluminos. Analiza uneltelor de piatră ale strămoşilor noştri cu greu se poate determina dacă aceştia: le confecţionau ei conştient ori instinctiv. Zoologii cunosc multe cazuri cînd reprezentanţii lumii animale confecţionau unelte nu mai simple, decît cele ale strămoşilor noştri.Se ştie că unele elemente ale comportamentului uman, cum ar fi: dragostea de Patrie, faţă de natură etc. se transmit prin ereditate, ele fiind programate în codul genetic. Cititorul, în opinia autorului, acceptă aceste afirmaţii ştiinţifice, pe cînd afirmaţia precum că la strămoşii noştrii programul de cioplire a pietrei nu putea fi conştient, ci instinctiv a trezit un mare protest. Întrucît oamenii nu poartă nici o vină pentru faptul că aşa au fost învăţaţi (dar nici "teoria muncii" nu este vinovată, de ce n-ar exista şi ea de rînd cu alte teorii sau concomitent cu alte puncte de vedere) au tot dreptul, măcar copiii contemporani să achiziţioneze acele cunoştinţe pe care le au discipolii lor din alte ţări. E ştiut că nici noi, nici învăţătorii noştri, nici autorii de manuale nu sunt informaţi despre existenţa teoriilor alternative privitoare la geneza omului. Materialul propus nu pretinde la o tratare exhaustivă a teoriei moderne. Ne propunem drept scop familiarizarea elevilor, studenţilor, învăţătorilor cu faptul că există alte teorii alternative şi că, treptat, acestea vor intra în viaţa noastră şi vor fi accesibile atît pentru noi, cît şi pentru copiii noştri. Aşadar, în ce constă esenţa altor puncte de vedere asupra procesului devenirii omului? Pînă nu demult, orice urme proaspăt descoperite ale strămoşilor noştri erau botezate cu o denumire specifică. În aşa mod, antropologii încercau să elaboreze o clasificare antropogenetică artificială. Acum însă, majoritatea specialiştilor au ajuns la concluzia că la studierea strămoşilor omului trebuie să se aplice o clasificare zoologică normală, deoarece e mai convenabil a apela la criteriile zoologice de specie, gen etc., care îl situează pe om în rîndul continuu al animalelor, la locul său natural.[1] Speciile - cheie de pe spiţa evoluţiei, care au dus spre umanitate au fost Driopitecul şi Australopitecul de Afar. Ele au trăit cu 4-3 milioane de ani în urmă în savanele Africii de Est. Ele nu confecţionau unelte, în schimb megreau pe două picioare. Rezultă că ominidele au trecut la mers bipedic pe pămînt cu 8-10 milioane de ani în urmă, dar primele unelte confecţionate au cel mult 2-2,5 milioane de ani. Aşadar, afirmaţiile potrivit cărora trecerea la mersul biped a fost cauzată de confecţionarea uneltelor de muncă, nu au substrat ştiinţific.[3] Aproximativ cu 3 mln. de ani în urmă de la autstralopitec s-au desprins speciile "Omul Abilis" şi "Omul Erect". Ei confecţionau unelte din piatră, pe care sute de mii de ani nu le-au mai perfecţionat. Cercetările traseologice speciale au constatat că aceşti oameni prelucrau material diferit prin aceleaşi lovituri-standart, instinctiv. Conform "teoriei muncii" forţa motrice în antropogeneză a fost munca. Adepţii ei susţin că nu legile biologice, nu selecţia naturală ci munca şi relaţiile sociale l-au făcut pe omul om. Dar faptul rămîne fapt: şi omul Erect şi Neandertalianul pe parcursul unui milion de ani, din generaţie în generaţie confecţionau unele şi aceleaşi unelte. Atît munca cît şi, probabil, relaţiile sociale se deosebeau puţin de activitatea instinctivă a altor animale. "Teoria muncii" afirmă că între o albină iscusită şi un arhitector rău există o prăpastie. Albina munceşte fără a gîndi, pe cînd arhitectrul are în cap un plan, deşi simplu, dar totuşi un plan. Or programul instinctiv este deja un plan în cap. Deosebirea esenţială constă în aceea ca în capul arhitectului programul a rezultat prin instruire, pe cînd în capul albineiacesta a fost transmis odată cu genele părinţilor. Aşadar, întrucît baza instructivă, a comportării animalului, depinde, de combinatorică, de memorie, de instruire, imitare, nu putem afirma că instinctul este o urmă oarbă a programului primitiv. În condiţii naturale, intelectul, conştiinţa nu se opun instinctului, ci colaborează cu el. Acelaş proces a însoţit şi evoluţia strămoşilor omului. Prin urmare, omul a fost creat de selecţia naturală, sexuală. Primul a înţeles acest lucru C.Darvin. Descoperirile anterioare şi cele mai noi confirmă justeţea concepţiei geniale a marelui savant.