Criminalitatea informatică este un fenomen al prezentului reflectat în mod curent în mass-media din România. Se consideră că teama faţă de atacurile cibernetice este mai mare decât cea pentru fraude penale obişnuite. În studiile şi analizele efectuate pe plan internaţional (a se vedea şi Raportul Comitetului European pentru Probleme Criminale) se foloseşte expresia „criminalitate legată de calculator” (engl. computer-related crime) sau „criminalitate informatică”, expresie care nu este general acceptată. Renumiţi specialişti în domeniu au elaborat o definiţie de lucru sub forma: „abuzul informatic este orice comportament ilegal sau contrar eticii sau neautorizat care priveşte un tratament automat de date şi/sau o transmitere de date” [1]. După cum se poate observa, aceşti experţi nu au realizat o definire suficient de explicită a expresiei „criminalitate informatică”, dar au reţinut o clasificare funcţională, ca bază de studiu [1]. De asemenea, abuzul informatic îl putem defini ca „orice incident legat de tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere un prejudiciu şi din care autorul a obţinut sau ar fi putut obţine intenţionat un profit” sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii, într-o anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu bine determinat” [2]. Dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informatice, la nivel mondial, concomitent cu implicaţiile benefice, deschide o poartă către producerea de fapte antisociale, denumite „criminale”, atât în dreptul internaţional penal, cât şi în rapoartele experţilor în domeniul informaticii, fapte care nu ar fi putut exista în condiţiile tehnice actuale cu două decenii în urmă, de exemplu. Conexiunile dintre reţelele de calculatoare oferă, în prezent, oportunităţi noi, unele chiar sofisticate, de încălcare a legislaţiei actuale şi creează un potenţial ridicat de comitere a unor noi tipuri de infracţiuni, întreprinse în alte moduri decât cele cunoscute, tradiţionale. Deşi în societatea contemporană, în ansamblul ei, se resimt efectele negative cauzate de „criminalitatea informatică”, aceasta continuă să se bazeze pe sistemele computerizate în aproape toate domeniile vieţii sociale: coordonarea serviciului medical sau al securităţii naţionale, controlul traficului aerian, al trenurilor şi metrourilor etc1 . Expansiunea transnaţională 2 a reţelelor de calculatoare3 şi extinderea accesului la aceste reţele prin intermediul tehnologiei actuale (telefonia mobilă) au dus la creşterea vulnerabilităţii acestor sisteme şi la crearea de numeroase posibilităţi pentru producerea de infracţiuni. La nivel global, statele sunt preocupate de îmbunătăţirea legislaţiei în aceste domeniu, care este în continuă schimbare, datorită dezvoltării tot mai accelerate a tehnologiei informatice, iar cooperarea internaţională este pusă în faţa unor provocări continue produse, determinate de creşterea criminalităţii informatice transnaţionale. Totodată, statele au trecut la armonizarea propriilor legislaţii în vederea combaterii fenomenului crimininalităţii cibernetice, însă rezultatele sunt nemulţumitoare şi, în prezent, nu se poate vorbi de limitarea şi, mai ales, de eradicarea acestuia. Un prim studiu privind armonizarea legislaţiei în domeniul combaterii infracţiunilor informatice a fost realizat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Astfel, OECD a publicat în anul 1983 un raport prin care a propus Comunităţii Internaţionale, Uniunii Europene, adoptarea câtorva recomandări legislative esenţiale, precum şi o listă cu activităţi ilegale, care trebuie sancţionate, dintre care enumerăm: fraudarea şi falsificarea realizată prin calculator, alterarea programelor de calcul şi a datelor, copyright-ul, interceptarea comunicaţiilor sau a altor funcţii a unui calculator, accesul şi utilizarea neautorizată a unui calculator4 .Urmare acestor acţiuni, Consiliul Europei a realizat un studiu de caz în vederea dezvoltării cadrului legal mai amplu, privind combaterea criminalităţii informatice. Comisia de experţi în domeniul criminalităţii pe calculator a Consiliului a adoptat Recomandarea R(89)9 care reprezintă un ghid de acţiune pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Organizaţia Naţiunilor Unite a continuat să se implice în domeniul infracţionalităţii cibernetice, publicând documente deosebit de importante, dintre care remarcăm: Raportul „Propuneri privind concertarea acţiunilor internaţionale privind combaterea oricărei forme de activetate criminală” (1985); Rezoluţia introdusă de reprezentantul Canadei privind combaterea criminalităţii pe calculator (1990); „Declaraţia Naţiunilor Unite privind principiile de bază ale justiţiei aplicabile victimmelor abuzului de putere şi crimei” (1990); Raportul „Provocarea fără frontiere: Cybercrime – eforturi internaţionale pentru combaterea crimei organizate, transnaţionale” (2000) [3]. În România, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a realizat un portal (www. efraude.ro) care dă posibilitatea oricărui utilizator să sesiseze autorităţile competente cu privire la o posibilă fraudă sau alte activităţi ilegale pe Internet. Era monitorizării omului şi omenirii a început, remarcă numeroşi informaticieni. Globalizarea şi Internetul, tehnologia spaţială şi diversele interese duc, implacabil, la o supraveghere electronică fără precedent a „tot ce mişcă“ în lumea noastră [4]. Există grupuri de apărare a confidenţialităţii, între care Electronic Frontier Foundation, care au avertizat în repetate rânduri că informaţiile personale vor ajunge să fie folosite în mod abuziv şi că, prin multiplicarea dispozitivelor conectate la Internet, posibilităţile de supraveghere a indivizilor se vor mări exponenţial, fără ca utilizatorii să aibă dreptul de control sau de apărare în faţa acestor metode intruzive.