Factorii ce influenţează politicile editoriale
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
466 4
Ultima descărcare din IBN:
2024-01-18 23:18
SM ISO690:2012
PARFENTIEV, Boris. Factorii ce influenţează politicile editoriale. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Ştiinţe socioumanistice, 28-29 septembrie 2016, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2016, 2016, Vol.1, R, SSU, pp. 233-236. ISBN 978-9975-71-812-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
Vol.1, R, SSU, 2016
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 28-29 septembrie 2016

Factorii ce influenţează politicile editoriale


Pag. 233-236

Parfentiev Boris
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 15 aprilie 2019


Rezumat

n toată perioada de tranziţie de la sistemul totalitar la cel democratic, dacă ne referim la spaţiul nostru sociopolitic, s-au făcut încercări continue de a spori nivelul controlului statului asupra mass-mediei prin legi, reguli şi reglementări, dar şi prin factorul economic, având proprietatea sau controlul statului asupra mijloacelor de distribuţie, tipărire şi asupra audiovizualului. Privatizarea mijloacelor de comunicare în masă nu poate fi o soluţie ideală în diminuarea impactului provocat de factorul economic, deoarece mass-media comercială nu poate servi ca promotoare a interesului public sau drept instrument de captare a încrederii audienţei atâta timp cât îşi consideră publicul ca fiind format mai degrabă din consumatori decât din cetăţeni. În mai multe state europene cu o democraţie avansată sunt adoptate legi restricţionale în ceea ce priveşte puterea financiară asupra massmediei şi a politicilor sale editoriale. Spre exemplu, legea franceză din 1 august 1986 fixează un prag de concentrare – limitează (la 20 de procente) partea capitalului deţinut de străini (în afara UE), interzice colaboratorilor unei întreprinderi de presă să primească bani sau orice alt avantaj al unui guvern străin [1, p.168]. Vorbind despre factorul economic şi influenţa sa asupra politicilor editoriale ale mass-mediei şi pornind de la practica de domeniu a ţărilor din Europa de Vest, vom constata că atât statul, cât şi grupurile economice pot sprijini diferitele instituţii ale mijloacelor de comunicare în masă, însă fără a interveni în politicile editoriale ale acestora, fără a încerca să le influenţeze sau să le impună punctul lor de vedere şi interesele specifice. Raţionamentele unei participări neinteresate pot fi de ordin politic – sprijinirea, susţinerea, protejarea democraţiei, sau filantropic – ocrotirea creaţiei culturale. În cea mai cunoscută variantă a acestui model, concretizată în Europa, statul sprijină financiar şi logistic mass-media de interes public, fără a interveni direct în politica acestora. Prerogativele de reglementare şi control sunt transmise de către factorii politici şi administrativi unor instanţe independente, constituite din specialişti sau personalităţi independente, ale căror caracteristici – prestigiu, onestitate, incoruptibilitate, integritate – pot fi o garanţie a independenţei lor de acţiune şi al căror scop este excluderea intervenţiei directe a reprezentanţilor puterii sau a grupurilor economice. Un exemplu elocvent de susţinere financiară neinteresată din partea statului în scopul susţinerii democraţiei îl poate servi legea olandeză cu privire la reglementarea activităţii mass-mediei din partea organismelor executive. Referindu-se la factorul economic, legea este foarte explicită: ,,Sprijinul financiar poate fi acordat exclusiv acelor organe de presă, care respectă următoarele condiţii: oferă publicului mai cu seamă ştiri, analize, comentarii sau informaţii suplimentare care se referă la diferitele sectoare ale vieţii sociale şi care contribuie la cristalizarea opiniilor politice [2, p.55]. Legea scoate în evidenţă faptul că orice finanţare dintr-un fond central este condiţionată de conţinutul publicaţiei. Un alt factor important pentru elaborarea politicilor editoriale îl constituie sfera publică. Filosoful german J.Habermas susţine că raţiunea şi comunicarea sunt mijloace de a îmbunătăţi societatea. Pentru J.Habermas, dezvoltarea comunicării, dezbaterile politice şi sociale raţionale sprijină publicul în lupta cu birocraţia omniprezentă din societăţile contemporane. Spaţiul dezbaterii publice este denumit spaţiu public (opus sferei private a casei şi familiei). Dar pentru facilitarea acestor dezbateri sunt necesare accesul la media şi schimbul liber de informaţii. Centralizarea proprietăţii şi controlului asupra mediei şi lipsa de participare a oamenilor obişnuiţi la acestea sunt principalele probleme ale contemporaneităţii [3, p.129]. În opinia teoreticianului J.Habermas, în ultimele decenii mass-media a încetat să mai reprezinte o agenţie a acordării puterii şi a raţionalităţii, devenind tot mai mult un mijloc prin care publicul era pus pe o linie moartă. În loc să ofere o conduită a dezbaterilor raţional-critice, mass-media manipula opinia maselor. Ea a definit politica drept un spectacol, oferind un mod de gândire predigerat, de convenienţă şi a condiţionat publicul să preia un rol de consumator pasiv [4, p.222]. Din cele expuse de J.Habermas, se poate extrapola un model al sferei publice ca zonă neutră în care accesul la informaţii relevante, ce afectează binele public, este permis pe scară amplă, în care dezbaterile sunt eliberate de dominaţia statului şi toţi cei ce participă la dezbaterile publice o fac pe baze egale. În cadrul acestei sfere publice, indivizii determină în colectiv, prin procesul argumentaţiei raţionale, modul în care doresc ca societatea să evolueze, lucru care, la rândul său, modelează conduita politicilor guvernamentale. Mass-media înlesneşte acest proces, oferind o largă arenă dezbaterilor publice, reconstituind cetăţenii privaţi ca un corp public sub forma opiniei publice. J.Habermas le cere indivizilor să lupte pentru a câştiga accesul la media şi să o folosească pentru dezbateri politice întemeiate. În opinia cercetătorului J.Curran, „există motivaţii pentru punerea la îndoială a valorii studiului lui Habermas din perspectivă strict istorică. Cu toate acestea, el oferă o viziune puternică şi captivantă pentru rolul mass-mediei într-o societate democratică, iar în acest sens stadiul istoric este irelevant” [5, p.223].Impactul publicului asupra politicilor editoriale ale instituţiilor mass-media este un factor important pentru activitatea acestora. Aici vom menţiona doar că cercetătorii olandezi, la care am făcut referinţă anterior, acordă o importanţă primordială ,,confluenţei dintre politicile editoriale redacţionale pe care le urmează emitentul şi preferinţele publicului său. Dacă nu se poate vorbi de confluenţă, atunci nimeni nu trebuie să se mire că procesul de comunicare nu-şi atinge scopul” [6, p.156]. Adaptarea politicilor editoriale redacţionale la preferinţele publicului în Olanda este studiată în cadrul unor cercetări care, făcând apel la analiza de conţinut, trec apoi la analiza procesului de recepţie – cercetare care, din acest motiv, este denumită cercetare integrantă. În cadrul cercetării integrante, pe baza unui model de analiză care cuprinde atât proprietăţile mesajului, cât şi caracteristicile publicului, datele obţinute prin analiza de conţinut sunt certificate cu datele provenind din anchetarea publicului. Cunoaşterea tuturor factorilor ce influenţează politicile editoriale ale mass-mediei este necesară pentru elaborarea şi promovarea unor asemenea politici editoriale, care ar fi adecvate principiilor democratice, în urma implementării cărora „fiecare cetăţean are acces la toate informaţiile disponibile, este liber să-şi exprime ideile şi să conducă societatea în care trăieşte” [7, p.145].