Consacrarea dreptului fundamental la proprietate şi garantarea realizării acestuia reprezintă încă un indiciu că Republica Moldova se conformează standardelor internaţionale prin care o societate se defineşte ca fiind democratică. Or, garantarea juridică a dreptului fundamental la proprietate a fost şi va constitui întotdeauna una dintre cele mai importante probleme ale oricărui sistem de drept din orice ţară. În literatura de specialitate se opinează că nu există drept mai susceptibil de îngrădire decât dreptul de proprietate, însă relativizarea acestui drept nu înseamnă că garantarea sa de către puterea publică este afectată. Dimpotrivă, intervenţia statului se preconizează a fi de excepţie şi numai în limitele exacte stabilite prin legi. Necesitatea asigurării unui mecanism eficient de garantare a dreptului de proprietate este dictată de mai multe raţionamente, dar şi din considerentul că în multe din cauzele intentate contra Moldovei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la protecţia proprietăţii. În aceste condiţii se reclamă necesitatea ajustării cadrului instituţional şi legal în vederea eficientizării modalităţilor de garantare a dreptului fundamental la proprietate. Totodată, analiza hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Moldovei denotă că un rol principal în garantarea realizării dreptului fundamental la proprietate îl au autorităţile publice; aici fiind remarcabil rolul instanţelor judecătoreşti, care sunt chemate să reacţioneze prompt la orice atentare a drepturilor şi libertăţilor omului şi care reprezintă un instrument şi mijloc de contracarare a abuzurilor şi exceselor de putere. De rând cu instanţele judecătoreşti, garantarea realizării dreptului fundamental la proprietate este asigurată şi de alte autorităţi publice, care împreună contribuie la edificarea unui stat de drept, în care drepturile omului, inclusiv dreptul la proprietate, sunt baza juridică a societăţii.