În anul 1884 a fost publicat Statutul şcolilor parohiale, pilonul de bază al unii nou sistem de învăţământ primar, în cadrul căruia unităţile şcolare primare activau sub egida preotului parohial şi al Sinodului. A fost creat propriul sistem şcolar, în care rolurile principale au fost distribuite între preot şi membrii parohiei. Reforma a impulsionat apariţia pe întreg teritoriul imperiului ţarist, inclusiv în Basarabia, a unei noi reţele de şcoli parohiale. S-a mărit considerabil numărul şcolilor bisericeşti primare.  Creşterea vertiginoasă a numărului de şcoli parohiale a generat problema cadrelor didactice şi a subvenţiilor necesare. Clerului parohial nu i-a reuşit în deplinătate să corespundă exigenţelor şi provocărilor noii strategii  de învăţământ. Preoţii parohiali şi membrii parohiei (paracliserii, diaconii) au fost desemnaţi în calitate de cadre didactice în şcolile parohiale. În cazuri de excepţie funcţiile date puteau fi preluate de către învăţători laici. Preotul parohial urma să predea disciplinele şcolare de bază din cadrul programei de învăţământ a şcolilor parohiale, dintre care: Religia, Limba slavonă bisericească şi muzica bisericească. Restul disciplinelor, prevăzute de programa şcolară, reveneau celorlalţi membri ai parohiei. Implicarea, atât a preotului, cât şi a celorlalţi slujitori bisericeşti în procesul instructiv-educativ, a contribuit esenţial la revalorificarea sistemului şcolilor parohiale.