Ţara Moldovei in secolele XIV–XVI era o formaţiune politică cu o diversitate etnică a populaţiei, ce demonstrează sursele epocii, atat documentare cat şi cele narative. Componenţa etnică a Ţării Moldovei este reflectată diferit in istoriografie, dar principalele teorii ce influenţează studierea ei sunt cele ale continuităţii, imigraţionistă şi admigraţionistă. Grigore Ureche, in Letopiseţul Ţării Moldovei, menţionează vanătorii-descălecători care au intalnit un moşneag prisăcar rus din Ţara Leşească, pe nume Eţco. Vanătorii au adus oameni din Maramureş, iar Iaţco a adus ruşi din ţara sa. Desigur, aceşti ruşi erau rusinii din Galiţia şi Podolia care se aflau sub dominaţia Poloniei. Legenda respectivă reflectă structura etnică a populaţiei, unde majoritatea erau romani-moldoveni, iar o parte insemnată erau rusini. Cronica moldopolonă, Cronica lui Macarie ş. a. menţionează conflictele dintre moldoveni şi polonezi, incursiunile tătarilor şi conflictele lor cu oştile moldoveneşti. Izvoarele documentare ale epocii reflectă foarte vag structura etnică a populaţiei Ţării Moldovei, pentru autorităţile de atunci fiind important doar numărul contribuabililor. Totuşi, in documente se subliniază că boierii moldoveni dispuneau de robi ţigani şi tătari. Documentele menţionează şi pe bulgari, pe armeni care se ocupau cu comerţul şi aveau privilegii de la Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Concluzionăm că Ţara Moldovei in secolele XIV–XVI avea o populaţie multietnică, iar relaţiile interetnice erau determinate de factori politici, sociali.