Cele mai importante intersecţii ale timpului, in special solstiţiile, cand se inversează vectorul de creştere şi descreştere a luminii, se află sub auspiciile marilor divinităţi. Conform tradiţiei noastre, solstiţiul de iarnă este patronat de Moş Crăciun. Deşi persistă şi alte entităţi divine arhaice, cum ar fi Ursul, Capra, Cerbul, Brezaia etc., Moş Crăciun reprezintă personajul principal al sărbătorilor de iarnă, perioadă festivă consacrată evenimentului tăierii timpului şi naşterii Luminii. Crăciunul nu este doar un zeu al timpului, care la solstiţiul de iarnă moare identificat drept Moş Crăciun şi renaşte in imaginea de cocă a lui Crăciunel. El este atestat in legende ca personaj divin complementar lui Saturn – Cronos, fiind conceput in complexitatea culturii tradiţionale autohtone ca divinitate supremă precreştină. De la străvechile simulacre, prin care răstrămoşii noştri il inchipuiau in piatră pe Saturn – Crăciun, după cum menţionează N. Densuşeanu, pană la colindele ce venerează şi astăzi aceeaşi divinitate, mentalitatea populară relevă imaginea sa de păstor. Precizăm că anume iconografia de păstor este specifică celor mai remarcabile divinităţi arhaice, in cadrul diferitor culturi ale lumii. Imaginea Păstorului se identifică in cultura universală cu imaginea de Preot şi Rege, adică a celui care dirijează şi protejează turma. Aceleaşi arhetipuri au fost preluate şi de creştinism. Moş Crăciun arată ca un bătran cu plete şi cu barbă albă, imbrăcat in port tradiţional de iarnă. El este dotat, in mod obligatoriu, cu toiag (echivalent al darjelei de păstor, al carjei de preot, al sceptrului de rege, al Axei lumii) şi cu tolbă (echivalent al cornului abundenţei). Ultimul atribut confirmă formula Crăciun Sătulul.