Analiza datelor din literatura metodică de specialitate, activitatea pedagogilor practicieni, precum şi rezultatele experimentale ne permit de a constata următoarele: educaţia ecologică permanentă este posibilă doar în cazul cînd cadrul didactic va da prioritate formelor practice de instruire (lecţiile practice şi de laborator, lecţiile excursii, activităţile individuale şi de grup), care permit contactul nemijlocit al elevului cu natura. Perceptînd-o direct şi prin crearea situaţiilor de problemă de către învăţător, elevul va evidenţia trăsăturile particulare şi generale ale componentelor naturii, va stabili relaţiile dintre componentele naturale ce stau la baza existenţei naturii; măiestria profesională şi pregătirea teoretică a cadrului didactic, asigurarea oricărei forme de activitate cu mijloacele de instruire corespunzătoare sunt premisele succesului formării culturii ecologice.