În articol este abordat enunţul ca element fundamental într-o comunicare, pentru a-l familiariza pe receptor cu cele exprimate în diverse circumstanţe. Sunt relevate viziunile cercetătorilor privind clasificarea propoziţiilor după sensul şi scopul comunicării, care deocamdată mai diferă de la un autor la altul. Este argumentată corelaţia dintre structura enunţului şi conţinutul lui, cu exemple selectate din patru romane călinesciene. Între scopul pe care îl urmăreşte vorbitorul şi structura sintactică ce o preferă spre a-l reda în mod eficient există o legătură indisolubilă. De asemenea, sunt evidenţiate particularităţile lexico-gramaticale, semantice şi funcţionale ale diverselor tipuri de propoziţii/enunţuri. Este vorba despre modurile şi timpurile verbale, despre elementele lexicale specifice, topică, intonaţie, repetări etc.

This article is tackling the utterance as fundamental element in a discourse, in order to familiarize the receptor with the content of what is expressed in many circumstances. The views of linguists are presented in regard to sentences classification according to their meaning and aim of communication, which, yet, differ from author to author. The relation between the utterance and its content is reasoned with examples collected from four novels by Calinescu. There is an indispensible link between the goal of the speaker and syntactical structure of the utterance that he/she prefers to use. Lexical and grammatical, semantic and functional peculiarities of different types of utterances are also highlighted. It is about verb moods and tenses, specific lexical elements, topical elements, intonation, repetitions etc.