În primăvara anului 1905, Nicolae Iorga vizita pentru prima oară Basarabia. Timp de zece zile, a parcurs provincia de la nord la sud, cu opriri scurte în principalele orașe. Și-a dorit să vadă cetățile medievale ale Țării Moldovei – Hotin, Soroca, Bender, Ismail și Chilia. A mai fost interesat de situația românilor dintre Prut și Nistru: în ce măsură își păstrează identitatea etnică și conștiința națională. În viziunea lui Nicolae Iorga, una dintre mărturiile elocvente ale caracterului românesc al provinciei era menținerea portului tradițional. În cartea Neamul românesc în Basarabia (1905), cuprinzând jurnalul său de călătorie, întâlnim referiri la portul țăranilor. La acea dată, istoricul a cunoscut țăranii basarabeni în treacăt: privindu-i din trăsură sau tren, întâlnindu-i la gări sau în târguri. A văzut, preponderent, oameni în haine de drumeție, specifice perioadei calde a anului, dar și piese purtate în lunile reci. Zugrăvind chipurile țăranilor, N. Iorga enumeră principalele piese ale costumului popular. Pentru bărbați – căciula de cârlan, pălăria de paie, cămașa albă, brâul roșu, pantalonii. La femei – ștergarul (de cap), sumanul, catrința, fusta. Autorul utilizează și unii termeni regionali, având circulație în stânga și în dreapta Prutului: surtuc, polcuță, tulpan, bariz, fes. Descrierile verbale sunt completate prin câteva ilustrații alb-negru, majoritatea înfățișând bărbați în straie populare. Ele reproduc cărți poștale apărute la Tipografia lui A.W. Wolkenberg din Chișinău. Din relatările lui N. Iorga nu putem întotdeauna să ne imaginăm particularitățile pieselor vestimentare la care se referă. În schimb, Iorga a remarcat valențele sociale ale hainelor. Nota că mazilii, fiind „coborâtori de adevărați boieri”, se îmbracă mai diferit decât țăranii simpli. Ei poartă „căciula înaltă, dreaptă, fără țugui – căciulă de boier! –, surtuc strâmt și pantaloni largi, din acel postav subțire, cenușiu, cafeniu, în care li place a se îmbrăca și mazililor din Moldova”. Aflându-se la un târg din Soroca, a observat „portul răzășesc”, fără a oferi detalii. Portul tradițional marchează clar deosebirile etnice. Bărbații moldoveni se individualizau prin căciulă, purtând-o cu mândrie, care contrasta cu răspândita șapcă rusească. În cazul femeilor, „colorile ce aleg sunt cele întunecate, pe când ruștele caută de obicei ceea ce este mai tărcat și mai înflorit de podoabe”. A mai surprins tradiția muribundului de a se primeni și a îmbrăca haine noi, „ca și cum s-ar fi gândit să se înfățișeze cuviincios înaintea lui Dumnezeu”. Nicolae Iorga a subliniat constant unitatea portului tradițional din Basarabia și din cealaltă jumătate a Moldovei: „Oameni frumoși, voinici, cu căciula înfiptă mândru, ei nu se deosebesc întru nimic de aceia ai județelor noastre dintre Prut și Siret”. În următorii ani, Iorga a susținut consecvent conștiința națională a românilor din provinciile înstrăinate, în particular, prin cunoașterea și păstrarea portului popular. Savantul a evocat ulterior, în alte publicații, impresiile din prima sa călătorie la est de Prut, precum și a reluat unele imagini din cartea Neamul românesc în Basarabia. După 28 iunie 1940, autorul a republicat-o în ziarul Neamul românesc, ca un argument al drepturilor istorice și naționale românești asupra Basarabiei.