Despre folosirea lemnului la amenajarea construcţiilor defensive se poate vorbi cu certitudine doar în cazurile când acestea au fost investigate prin săpături arheologice. În spaţiul pruto-nistrean secţionarea așa-numitelor valuri din epoca fierului începe în anii ’40 ai secolului trecut, prin investigaţiile arheologice efectuate de G. Smirnov la cetăţile Saharna Mare, Saharna Mică și Butuceni, urmate de cercetările din 1952 ale A. Meliukova la fortificaţia Ofatinţi din stânga Nistrului și de cele din 1961 ale T. Zlatkovskaia la valul cetăţii Mateuţi „La Șanţuri”. În anii ’70 ai sec. XX, M. Romanovskaia cercetează liniile de apărare ale fortificaţiei Rudi „La Șanţuri”, iar în următoarele două decenii, echipa condusă de prof. I. Niculiţă își va concentra eforturile la studierea sistemului defensiv al cetăţii Butuceni. Începând cu primii ani ai secolului curent, cercetarea construcţiilor defensive capătă o nouă amploare, prin studierea vestigiilor de la Mașcăuţi „Dealul cel Mare”, Cosăuţi, Horodca Mică, Saharna Mare, Saharna Mică ș.a. De asemenea, în această perioadă sunt atestate pentru prima dată și un șir de fortificaţii din epoca timpurie a fierului (cultura Saharna), la unele dintre ele (Saharna Mare / „Dealul Mănăstirii”, Saharna „Rude”, Saharna „Ţiglău” și Horodiște „La Cot”) fiind cercetate vestigiile construcţiilor de apărare. Astfel, până în prezent au fost secţionate amenajările defensive din 36 de fortificaţii din epoca fierului. Dintre acestea, la 29 a fost documentată, cu siguranţă, utilizarea lemnului în calitate de material de construcţie. Dovezile prezenţei lemnului în construcţiile de apărare pot fi directe sau indirecte. De exemplu, acesta poate apărea in situ, sub forma unor bârne arse (Saharna Mare, Saharna Mică, Butuceni etc.), uneori nearse (Saharna Mare), sau a fragmentelor de lemn carbonizat (Mateuţi „La Șanţuri”, Ofatinţi etc.). Iar printre cele indirecte se numără gropile de pari (Horodiște „La Șanţ”, Stohnaia III, Saharna „La Șanţ” etc.), solul amestecat cu cenușă ș.a. Lemnul, de regulă, este utilizat la edificarea paramentelor așa-numitelor valuri (ziduri), precum și pentru palisadele din partea superioară a construcţiilor defensive, această tradiţie perpetuânduse din neolitic și până în evul mediu.