Interacțiunea verbală implică un proces continuu de negociere și renegociere a sensului enunțurilor, în funcție de scopurile asumate de participanți. Or, unul dintre scopurile implicite ale interacțiunii este ceea ce poate fi numit înțelegere reciprocă. Unul dintre lucrurile pe care le facem când vorbim unul cu altul este să creăm posibilitatea unei cât mai mari apropieri – până la izomorfie – între ceea ce înțeleg interlocutorii atunci când au de a face unul cu enunțurile celuilalt. Interacțiunea conversațională devine astfel reflexivă și metadiscursivă – a vorbi despre elemente ale conversației înseși pentru a le clarifica. Acesta este contextul în care survine fenomenul autointerpretării: revenirea locutorului la ceva ce a spus anterior, pentru a-și reformula enunțul în lumina a ceea ce este considerat drept neînțelegere de către destinatar. Studiul propus va reprezenta o analiză a formelor și funcțiilor autointerpretării în discurs.

t. Verbal interaction involves a continuous process of negotiation and renegotiation of the utterances’ meaning, depending on the participants’ goals. In this sense, one of the implicit goals of interaction is what can be called mutual understanding. One of the things that we do when we speak with each other is to create the possibility of an increasing coming-together – ideally until they become isomorphic – of what the speakers understand when they deal with each other’s utterances. Conversational interaction becomes thus reflexive and metadiscursive – speaking about elements of conversation itself in order to clarify them. This is the context in which the phenomenon of self-interpretation appears: the speaker’s return to something that they previously said, in order to reformulate their utterance based on a perceived misunderstanding by the addressee. The present study will offer an analysis of the forms and functions of selfinterpretation in discourse.