The problems of the families that educate children with disabilities have been attracting more and more attention over the last decades. Especially the relatioinships between the parents and the child and the educational style in such families are studied. Parent’s educational style is influenced by socio-cultural traditions, by the child’s clinical and psychological state, by the handicap’s ethology that influence the early contact between the child and the parents, especially mother, by the way the adults are communicating, and, most importantly, by the parent’s character. The relevance of the topic that is to be reported is created by the lack of research of the dependencies between the educational style and the parent’s anxiety, especially mother’s anxiety. The base hypothesis we verified: mother’s anxiety correlates with the chosen educational style. The research represents a comparative study with two groups of subjects: 30 mothers of children with disabilities – the experimental group, and a control group that consisted of 30 mothers with healthy children, both having completed 2 methods: 1) State-Trait Anxiety Inventory (STAI); 2) The Varga-Stolin method diagnosis of parental style. Three operational hypotheses were checked during the research. Hypothesis 1: Mothers of handicapped children have a higher anxiety level when compared to the mothers of healthy children. Even though the mothers of disabled children had a higher anxiety-state, the control group had a higher anxiety-trait, statistical comparison not showing considerable differences. The hypothesis was disproved. For both groups anxiety-state was low, anxiety-trait being moderately present in the experimental group and moderate to high in the control group. Hypothesis 2: There are different educational styles, depending on whether the child is handicapped or not. The analysis of the results showed that the control group had more pronounced attitudes of rejection, uncertainty and infantilization, and the experimental – the attitude of symbiosis, and almost equal when it came to the styles that involved cooperation and moderate control. One significant difference was spotted after the statistical analysis – that of the mean value for acceptance-rejection (p<0.02). The hypothesis was partially confirmed. Hypothesis 3. Anxiety directly corelates with educational styles that are not favorable for the child’s development and vice versa for those that are beneficial. To verify it we used the Pearson correlation test. The results showed: a) a negative relationship between anxiety-trait and educational attitudes of acceptance (p=0.05) and cooperation (p<0.05), which denotes the unfavorable role of anxiety in promoting mother-child parity relationships; a positive relationship between anxiety-trait and attitudes of control and infantilization, which illustrates the fact that fears, apprehensions, distrust ruin the child's ability to give autonomy, to treat him as an equal. Even though the reserch’s results are quite favourable, some problems with the relationship between a child with disabilities and their mother were found: the medical model being more prioritised rather than the social one, the informing of parents about the favourablee relationships and educational style being insufficient, the vulnerabilty of families and the stereotypical view upon handicaps, etc.

Problemele familiilor care educă copii cu dizabilități în ultimele decenii atrag din ce în ce mai multă atenția specialiștilor. În special sunt abordate chestiunile legate de relația părinților cu copilul, de stilul educațional aplicat în aceste familii. Stilul educațional parental este influențat de tradițiile socioculturale și familiale, de caracteristicile clinico-psihologice ale copilului cu dizabilități, de etologia dizabilității care influențează contactul timpuriu al copilului cu părintele, în special cu mama, de caracteristicile comunicării dintre membrii adulți ai familiei, și, în special, de caracteristicile de personalitate ale părintelui. Actualitatea temei abordate în comunicarea de față se datorează cercetării insuficiente a dependenței stilului educațional aplicat în raport cu un copil cu nevoi educaționale speciale de caracteristicile afectivității părintelui, în special de anxietatea mamei. Ipoteza de bază pe care am verificat-o: anxietatea mamei corelează cu alegerea stilului educațional aplicat față de copilul cu dizabilități. Cercetarea prezintă un studiu comparativ, la care au participat două loturi de subiecți: grupul experimental – 30 de mame ale copiilor cu dizabilități, grupul de control – 30 de mame ale copiilor cu dezvoltare tipică, care au completat 2 metode: 1) Inventarul de anxietate Stare-Trăsătură (STAI); Metoda de diagnosticare a stilului parental VargaStolin. În cadrul cercetării experimentale au fost verificate trei ipoteze operaționale. Ipoteza 1. Anxietatea mamelor care educă copii cu dizabilități este mai înaltă decât a celor care educă copii cu dezvoltare tipică. Deși în cazul mamelor copiilor cu dizabilități anxietatea-stare prezintă o valoare medie mai înaltă, iar în grupul de control mediile sunt mai înalte pentru anxietatea-trăsătură, compararea statistică n-a relevat diferențe semnificative. Ipoteza s-a infirmat. Pentru ambele grupuri anxietatea-stare întrunește scoruri joase, anxietatea-trăsătură este moderat exprimată în grupul experimental și moderat-înaltă – în grupul de control. Ipoteza 2. Stilurile educaționale utilizate de mamele copiilor cu dizabilități și cu dezvoltare tipică se deosebesc. Analiza rezultatelor a indicat la atitudini de acceptare, de neîncredere și infantilizare mai înalte în grupul de control, de simbioză – în cel experimental, și aproape egale pentru stilurile care presupun cooperare cu copilul și control moderat. Prin compararea statistică s-a identificat o singură diferență semnificativă – a mediilor pentru acceptare-respingere (p<0,02), ipoteza confirmându-se parțial.Ipoteza 3. Anxietatea corelează pozitiv cu stilurile educaționale nefavorabile și negativ cu cele favorabile dezvoltării copilului. Pentru verificarea ipotezei am utilizat testul de corelație Pearson. Rezultatele au indicat la: a) un raport negativ dintre anxietatea-trăsătură și atitudinile educaționale de acceptare (p=0,05) și cooperare (<0,05), care denotă rolul nefavorabil al anxietății în promovarea relațiilor de paritate mamă-copil; un raport pozitiv între anxietatea-trăsătură și atitudinile de control și infantilizare, care ilustrează faptul că fricile, temerile, neîncrederea ruinează capacitatea de a oferi copilului autonomie, de a-l trata de la egal la egal.Deși rezultatele cercetării experimentale sunt relativ favorabile, totuși au fost relevate anumite probleme de relaționare cu copii cu dizabilități a mamelor: prioritate acordată modelul „medical” al dizabilității față de cel social, ineficiența formelor de informare și formare a părinților pentru relații și stil educațional favorabil, vulnerabilitatea familiilor, stereotipurile împărtășite în raport cu dizabilitatea etc.