Un aspect destul de importat în determinarea perioadei contractului de locațiune, în mod evident, îl constituie termenul pentru care acesta a fost încheiat. În cazul în care părțile evită să stabilească un termen, în planul perioadei maxime, legiuitorul acordă un termen de 99 de ani, iar părțile pot desface raportul contractual în baza unui preaviz. O situație aparte este cea a faptului când, la expirarea termenului contractului, părțile continuă în mod tacit să execute condițiile sale, termenul acestuia fiind prelungit automat pe o perioadă nedeterminată. Anume această situație poate crea multe dificultăți în rezoluțiunea ulterioară a contractului în lipsa unor concretizări ce urmau a fi făcute de legiuitor cu această ocazie. În context, studiul de față vine cu unele presupuse situații de neclaritate în această materie, încercând a oferi soluții clare și viabile.

A rather important aspect in determining the period of the rental contract, obviously, is the term for which it was concluded. If the parties avoid setting a term, in the plan of the maximum period, the legislator grants a term of 99 years, and the parties can dissolve the contractual relationship based on a notice. A special situation is that of the fact that when the term of the contract expires, the parties tacitly continue to execute its conditions, its land being automatically extended for an indefinite period. Namely, this situation can create many difficulties in the subsequent resolution of the contract in the absence of specifics that were to be made by the legislator on this occasion. In context, the present study comes up with some alleged situations of ambiguity in this matter, trying to provide clear and viable solutions.