Maniera interpretativă tradițională la vioară este variată în funcție de muzicienii care o creează. Modalitățile, metodele prin care lăutarii își creau o anumită tehnică proprie de execuție, se formau timp îndelungat, pe parcursul multor ani de cântat la Hora satului, ceremonialul nunții, diferitor petreceri. Pornind de la imitarea instrumentiștilor cu experiență din comunitate prin „a fura” din meserie, în lipsa unor explicații din partea „profesorilor” asupra măiestriei interpretative, și ajungând la stilul individual. Pentru a percepe arta interpretativă a lăutarilor violoniști trebuie să pornim de la studierea modalităților de execuție a creațiilor incluse în repertoriul lor, iar ornamentele constituie un reper important în identificarea unui stil folcloric de execuție violonistică sau a zonei de proveniență a unei melodii executate. Lăutarii violoniști utilizează în melodiile interpretate o varietate de ornamente, precum: apogiaturile simple, duble, triple, multiple, superioare şi inferioare, trilul, mordentul superior şi inferior, grupetul. O particularitate distinctă pentru repertoriul lăutarilor violoniști sunt formulele ornamentale, în special apogiatura cu tril, o succesiune de mordente cu apogiatura ș.a. De asemenea, acestea sunt combinate în interpretarea violonistică cu diverse alte procedee, cum sunt: apogiatura glisată, trilul glisat, îmbinări ale elementelor de tehnică interpretativă cunoscute deja — fioritura, pizzicato, flajoletul, tremolo și aplicate ca ornamente într-o manieră particulară. În timpul execuției, ornamentarea are un caracter improvizatoric, care ține de inspirația și experiența lăutarului, dar și de starea emoțională, psihologică de moment a violonistului. Abordarea repertoriului violonistic al lăutarilor necesită o mare atenție la transcrierea și executarea corectă, în primul rând al sistemului ornamental utilizat, pentru a nu denatura specificul stilistic tradițional al zonei folclorice, contribuind, astfel, la păstrarea și promovarea manierei interpretative caracteristice.